Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi deblocat începând de miercuri, 22 noiembrie 2023. După aproape 2 luni, AFM a căzut la pace cu firma care a dat-o în judecată. Aceasta va fi validată ca instalator autorizat de panouri fotovoltaice și va renunța la proces.O nouă sesiune a programului “Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vom valida potenţialii instalatori, va demara miercuri, iar firma care a dat în judecată Adminstraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
„Vreau să anunț faptul că am ajuns la o înţelegere între părţi, în sensul în care miercuri, în această săptămână, la ora 10, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori. Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, la fel cum se pot înscrie şi instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale. Am primit o promisiune a societăţii că, în măsura în care se va deschide o nouă sesiune şi în măsura în care va fi validată ca instalator autorizat de către Ministerul Mediului, aceasta va renunţa la procesul pe care îl avem, va face o cerere de renunţare la judecată, moment din care putem să sperăm că aşteptarea celor 90.000 de familii va fi mult scurtată”, a declarat, luni, Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă.
Bugetul alocat sesiunii din acest an a programului “Casa Verde Fotovoltaice”, pentru care au fost validaţi 515 instalatori, este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei unităţilor de cult.
Înscrierea persoanelor fizice a avut loc în perioada 19 mai 2023 – 23 iunie 2023 prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar unităţile de cult s-au putut înscrie în program în perioada 27 – 29 iunie 2023.