Desira e cel mai mare contribuabil la bugetul Beiușului. Lanțul de benzinării Desira a devenit cunoscut la nivel national după ce s-a spus că au dat prețul la benzină de 11 lei/l.
Dincolo de orice dubiu, familia Degău e o familie de patrioți care nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de luat decizii pentru neamul românesc. Dorind să demonstreze că la ei faptele sunt înaintea vorbelor, familia Degău anunță că nu mai vinde produse austriece. “Aici se aflau produsele austriece RedBull si Pfanner.Austria nu ne vrea in Schengen așa că noi am decis să nu mai vindem produsele lor în magazinele noastre.Aveți două posibilități: sunteți alături de noi și dăm toți dovadă de unitate sau mergeți să le cumpărati de la alte magazine și îi lăsăm pe austrieci să își bată în continuare joc de noi.Cu o floare nu se face primăvară, dar deundeva trebuie să începem”, spune Alexandru Degau, exponent al firmelor Desira, consilier local la Beiuș. Familia Degau are afaceri și în domeniul organizării de evenimente și în agricultură.