Călin Raita ar fi urmărit ca veniturile firmelor să nu depăşească pragul valoric de 1 milion euro, ceea ce ar fi determinat stabilirea taxelor și impozitelor la 16% din impozitul pe profit, şi nu 1%, cum e în cazul microîntreprinderilor. Prejudiciul estimat este de circa 5 milioane lei, reprezentând TVA și impozit pe veniturile microîntreprinderilor.„La data de 5 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 4 în județul Bihor și una în județul Prahova, pentru documentarea activității infracționale a unui bărbat, de 49 de ani, din Oradea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, transmite Poliția Bihor.
Poliția Bihor spune că în numele unora dintre societăți, ar fi fost încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare și încasat, cu titlu de avans, întregul preț al imobilelor. <Apoi, societățile inițiale, vânzătoare, ar fi cesionat/transferat drepturile și obligațiile izvorâte din antecontractele respective, prin vânzări-cumpărări succesive, între celelalte societăți, fără justificare economică sau comercială, la prețuri sub valoarea pieței, care nu reflectă operațiuni reale, în favoarea altor societăți dintre cele 7, cu sediul în județul Prahova>, se arată în comunicat. În perioada 2019 – 2022, Raita ar fi creat un circuit comercial și financiar – contabil/bancar scriptic/artificial, în domeniul edificării și comercializării de bunuri imobile, către persoane fizice, prin intermediul unei societăți comerciale, cu sediul în Oradea, și al altor 7 societăți, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, care inițial ar fi avut sediul social în Bihor, dar care ar fi controlate și coordonate, în drept sau în fapt, de către bărbatul, de 49 de ani, și care ar fi avut ca obiect de activitate construirea și comercializarea unor ansambluri rezidențiale.