Un scandal violent, cu împușcături, a avut loc noaptea trecută la Constanța, din cauza consumului de alcool și, posibil, de droguri, transmite România Tv.
Un adolescent de 16 ani despre care presa locală spune că este fiul unei foste procuroare DIICOT și-a împușcat un prieten, după ce acesta l-a înjunghiat în spate, provocându-i răni la cap și gât. Cei doi fac parte dintr-un grup de prieteni aflați in atenția poliției pentru consum de droguri.
Scenele șocante s-au petrecut noaptea trecută în cartierul Tomis Nord din Constanța. Unul dintre martori a sunat la 112 și a spus polițiștilor că un tânăr a fost înjunghiat și altul împușcat. Cel înjunghiat se pare că era rănit grav, avea plămânul perforat și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost operat. Din primele cercetări ale poliției, se pare că tot incidentul a pornit pe fondul consumului de alcool. Prietenii s-ar fi luat la ceartă, la un moment dat spiritele s-au încins, iar unul dintre tineri, un băiat de 22 de ani, a spart o sticlă și l-a înjunghiat în spate pe minorul de 16 ani.
Pistolul a dispărut de la fața locului
Acesta, deși rănit, a ripostat imediat, a scos un pistol neletal și a tras mai multe focuri de armă în agresor. L-a nimerit în cap, gât și piept. În consecință, ambele persoane au ajuns la spital. Poliția susține că a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de loviri și alte violențe, dar și vătămare corporală, nu spune însă nimic despre pistol pentru că arma nu ar fi fost găsită la fața locului.
Cei doi agresori au refuzat să spună de la ce s-au certat. Surse din anchetă susțin că minorul de 16 ani este fiul unei procuroare DIICOT, pensionată recent. De altfel, acesta ar mai fi fost prins de polițiștii din Constanța cu droguri asupra lui. Ultima dată s-ar fi întâmplat acest lucru pe data de 31 iulie, atunci când dosarul său a fost trimis la DIICOT Constanța.