A început ca asistent medical. La 38 de ani are două specializări: e medic de familie și pediatru.
Poartă pe umeri responsabilitatea unui nume cu rezonanță: Negrini. Tatăl său, dr. Corneliu Negrini este unul dintre pionierii din România ai chirurgiei celioscopice, pe care a practicat-o cu succes în chirurgia abdominală şi ginecologică, după care a introdus-o şi în patologia hepatică, gastrică, intenstinală şi oncologică. Corneliu Negrini are efectuate peste 30.000 de intervenţii chirurgicale în timpul carierei sale și e autor la peste 13o de lucrări științifice și a pregătit multe generații de medici.
Noul director medical al Ambulanței Bihor, dr. Sever Cornelius Negrini e înlocuitorul dr. Tiberiu Bondar care s-a pensionat și va ocupa această pozișie cu titlu de interimar. Noul director medical a lucrat , în trecut, ca medic la Ambulanță, la Primiri Urgențe la Spitalului Municipal din Oradea, la UPU-SMURD, dar și la Spitalul Județean Zalău.