Profesorii de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda au intrat, joi, la ore cu banderole albe pe brațe. Dascălii sunt nemulțumiți de măsurile luate de directoarea instituției, iar ceea ce a umplut paharul e prezența printre ei a unui fost lider al lumii interlope pe post de profesor de matematică. Ovidiu Vancea, zis Balibacea, a fost considerat unul dintre cei mai temuți infractori din Cluj, fiind acuzat că ar fi ordonat asasinarea unui rival.
Conform turdanews.ro, ”Balibacea” a fost reținut în 2012 pentru înșelăciune, iar în 2004 a fost judecat pentru că ar fi ordonat asasinarea unui rival din Turda. Procurorii DIICOT arătau că, în atentatul comis într-o pizzerie, s-ar fi folosit o grenadă.
Ovidiu Vancea a stat în arest timp de 22 de luni, a fost trimis în judecată, dar a fost achitat la toate instanțele. Ulterior, a cerut despăgubiri și a primit 90.000 de lei.
Inspoectoratul Școlar Județean Cluj nu a avut decât o reacție seacă, informând că “la nivelul unității de învățământ preuniversitar este în desfășurare procedura de auditare a instituției, iar raportul urmează să fie prezentat în Consiliul de Administrație al IȘJ Cluj, în perioada următoare”.