Fostul premier olandez Dries van Agt și soția sa, Eugenie, ambii în vârstă de 93 de ani, au murit împreună prin eutanasie, pe măsură ce numărul de cupluri din Țările de Jos care aleg să își ia rămas bun de la viață în acest mod crește.
estea morții cuplului a fost anunțată de Forumul Drepturilor. Directorul acestuia a declarat pentru televiziunile locale că ambii erau foarte bolnavi, dar „nu puteau pleca unul fără celălalt”. Van Agt nu și-a revenit niciodată complet după o hemoragie cerebrală în 2019.
Un purtător de cuvânt al Expertisecentrum Euthanasie, care îndeplinește dorința de eutanasie a aproximativ 1.000 de persoane pe an în Țările de Jos, a declarat că interesul cuplurilor pentru această formă de moarte asistată este în creștere, dar fiecare caz este cercetat în parte în funcție cerințele stricte individuale, astfel că ambele persoane a cuplului trebuie să îndeplinească condițiile necesare eutanasiei.
Deși încă rară, eutanasia în doi a fost observată pentru prima dată într-o analiză a tuturor cazurilor în 2020, când 26 de persoane au murit asistați de medici în același timp cu partenerii lor. Cifrele au crescut la 32 în anul următor și la 58 în 2022,
Eutanasia și sinuciderea asistată sunt legale în Țările de Jos din 2002, dar sunt șase condiții care trebuie îndeplinite, inclusiv suferința „insuportabilă” și inexistența perspectivei de ameliorare.