Un fost primar al orașului Darabani, a fost condamnat, vineri, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Liviu Hrimiuc a fost primarul orașului între 2016-2020. În 2017, în timp ce se afla la vânătoare de mistreți, ar fi împușcat accidental un bărbat.
”În baza art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H. L., fiul -pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în soluţia pe scurt a instanţei din Darabani. Sentinţa nu este definitivă.
Potrivit botosaninews.ro, fapta s-a petrecut la sfârșitul lunii iunie 2017, când, în timp ce se afla la vânătoare alături de alte 4 persoane, Liviu Hrimiuc l-ar fi împușcat accidental pe vărul său, care a decedat pe loc. Victima avea 47 de ani și era consilier județean.
Un an mai târziu, fostul primar a fost trimis în judecată, însă în 2019 a fost găsit nevinovat, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani au atacat soluţia, iar Curtea de Apel Suceava a dispus rejudecarea cauzei.