Fostul internațional a explicat de ce vorbește depre meciurile sale cu cancerul: „Vreau să le dau încredere oamenilor care suferă de cancer. Puteți trece peste asta”. De 12 ani e bine. Dar a trebuit să treacă peste un cancer testicular, la 35 de ani, după ce la 30 de ani a aflat că are o malformație la inimă. La doi ani după bătălia cu cancerul testiculară a avut o tumoră la aortă. Acum Cristi Dulca a abordat acest subiect la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” moderată de către Ovidiu Ioanițoaia. Nu a fost singura problem medicală. A fost nevoit ca la 30 de ani să pună ghetele în cui după ce I s-a descoperit o malformație la inimă. Era chiar în perioada în care Mircea Lucescu l-ar fi vrut la Beșiktaș.
La „Prietenii lui Ovidiu” , Cristi Dulca a vorbit despre crunta luptă cu cancerul: „Am avut cancer testicular. Apoi o tumoră, care a fost mai grea. Eram la licența Pro, plus antrenor la Tulcea, și făceam câte șapte, opt pe zi, timp de o săptămână, citostatice. De la Cluj luam avionul la București, de la București la Tulcea mergeam cu o mașină. Mergeam la meciuri, la cursuri… Era un chin, dar în nicio clipă n-am cedat. M-am comportat ca și cum eram un om normal. Nu ascundeam lucrul ăsta.
După cancerul testicular a apărut după doi ani o tumoră. Acum am terminat, sunt vindecat, nu mai am niciun fel de problemă. De 12 ani am încheiat capitolul cancer… Nu a fost ușor, apoi am ajutat foarte multă lume mental și vorbind despre probleme. Chiar am o poveste interesantă de când eram antrenor la Mediaș. M-a sunat un militar de la Alba Iulia care avea cam aceeași problemă pe care o avusesem eu. Vorbeam zilnic și l-am încurajat foarte mult. Ce înseamnă să fii puternic, să treci peste momentele astea!După ce și-a revenit m-a căutat și mi-a dat medalia lui din Afganistan, drept mulțumire„, a spus fostul fotbalist.