Cristian Bratanovici, fost director general adjunct în cadrul Administrației Naționale Apele Române, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău, sub acuzația de luare de mită. Ar fi primit 100.000 de lei de la doi oameni de afaceri ca să le asigure acestora plata unor lucrări, spun anchetatorii.
În rechizitoriul DNA se arată că ex-directorul Bratanovici ar fi primit banii pe data de 8 noiembrie 2019, în municipiului Târgu Mureș. Acolo s-ar fi întâlnit cu cei doi oameni de afaceri care i-au cerut să asigure finanțarea astfel încât să fie plătite lucrările efectuate de firma patronată de cei doi în cadrul a trei contracte încheiate cu Administrația Bazinală de Ape Mureș.
Este vorba despre regularizarea pârâului Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, amenajarea râului Arieș și a afluenților pentru apărarea împotriva inundațiilor a localităților Câmpeni, Baia de Arieș și Lunca Arieșului, în județul Alba, și amenajarea Canalului Morii și a afluenților, în Reghin, județul Mureș.
”În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul mitei, în cauză s-a dispus poprirea, de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, a veniturilor obținute cu titlu de salariu de către Bratanovici Cristian, respectiv o treime din venitul lunar net până la concurența sumei de 100.000 de lei și consemnarea acestora la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție”, au transmis procurorii DNA.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe cei doi oameni de afaceri, acuzați de dare de mită. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Mureș.
Comments 1