Fostul director regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Bogdan Bratu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzația de înșelăciune. Acesta ar fi depus la dosarul de angajare o diplomă de licență pe care ar fi obținut-o fraudulos. În acest fel, ar fi încasat salarii de peste 1.000.000 de lei în ultimii 7 ani.
Reținut în luna aprilie a acestui an, Bogdan Bratu a fost pus sub control judiciar, iar miercuri dimineața procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat trimiterea sa în judecată.
”În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada mai 2014 – prezent ar fi indus și menținut în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiționale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, document de studii obținut fraudulos”, a transmis Parchetul General.
Ddiploma de licență depusă la dosar de Bratu a fost desființată de Judecătoria Sectorului 4 București în luna martie a anului 2016, susțin procurorii. Aceștia au mai aflat că ”actele adiționale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcțiilor deținute fără drept”.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.037.057 lei, reprezentând prejudiciul suferit în urma acțiunilor fostului director regional.
Anchetatorii au dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deținute în coproprietate de către Bogdan Bratu. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 București.