Ieri, 16 octombrie, fostul inspector general școlar Virgil Blage a înregistrat la Tribunalul Bihor o contestatie la decizia de concediere încetare contract management.Litigiul de muncă este atât cu Inspectoratul Școlar Bihor, cât și cu Colegiul Partemie Cosma.
Anul trecut, fostului inspector general școlar Virgil Blage i s-a aprobat cererea de a rămâne profesor chiar dacă îndeplinea vârsta de pensionare. Atunci s-a iscat un scandal fiindcă fostul director de la Colegiul Economic Partenie Cosma preda mai mult istorie decât economie aplicată.
La sesizarea fostului subprefect USR Daniel Palaghianu, Ministerul Educației a transmis Inspectoratului Școlar Județean Bihor că trebuie să impună respectarea metodologiei în ceea ce privește păstrarea la catedră a fostului inspector școlar general, că acesta trebuie să predea doar istorie, disciplina cu care s-a titularizat în învățământ, nu și economie aplicată, o altă disciplină în care, de asemenea, este specializat.
<Din analiza documentelor transmise, raportat la prevederile legale în vigoare, se constată nerespectarea strictă a acestora în soluționarea cererii domnului Blage Virgil-Nicolae de menţinere în activitate ca titular, peste vârsta standard de pensionare, în anul şcolar 2022- 2023:, constata atunci Ministerul Educației.