Aseară, pe 19 octombrie 2023, la Cineplexx, Mall Băneasa, din București, a avut loc premiera de gală a filmului “21 de Rubini”, realizat de Ciprian Moga și produs de EIRINA Film & Frathos.<Cred că au fost peste 400 de persoane la premieră, multe vedete, un fost președinte, miniștri, politicieni, preoți, influensări>, spune Florian Șinca, doctor în istorie al Universității din București, fost comisar-șef de poliție în Inspectoratul General al Poliției Române, prezent la eveniment. Regizorul Ciprian Mega confirmă prezența la eveniment a fostului Președinte al României Emil Constantinescu.
Filmul spune povestea Ninei (Corina Moise), o tânără procuroare. Nina împreună cu iubitul ei, Yuri (Anthony Delon), regizor de film, lucrează la dezvoltarea unui scenariu, inspirat dintr-un tablou de familie. Tensiunile politice de la sfârșitul anului 2022 o aduc pe Nina în atenția publică, numele ei fiind vehiculat pentru poziția de Procuror General al României. Numirea în această funcție depinde, însă, de Mandovanis (Mickey Rourke), Secretar de Stat al Guvernului american, și de Nicoletta Delalachiessa (Elisabetta Pellini), reprezentanta Comisiei Europene. Întâlnirile cu aceștia se transformă într-un veritabil examen, care, dublat de căutările artistice și de relația amoroasă cu Yuri, îi dezvăluie Ninei chipul societății în care trăiește.
Nina (Corina Moise), o tânără procuroare, și iubitul ei, Yuri (Anthony Delon), regizor de film, lucrează la dezvoltarea unui scenariu inspirat dintr-un tablou de familie. Tensiunile politice de la sfârșitul anului 2022 o aduc pe Nina în atenția publică, iar numele ei este vehiculat pentru poziția de Procuror General al României. Numirea în această funcție depinde de Mandovanis (Mickey Rourke), Secretar de Stat al Guvernului american, și de Nicoletta Delalachiessa (Elisabetta Pellini), reprezentanta Comisiei Europene. Întâlnirile cu aceștia se transformă într-un veritabil examen, care, dublat de căutările artistice și de relația amoroasă cu Yuri, îi dezvăluie Ninei chipul societății în care trăiește.
<21 de Rubini…Un film românesc care te zdruncină din țâțâni. Dă de gândit, te întristează prin oglinda pe care ți-o așează în față, prin diagnosticul pe care-l pune societății românești, dar te și determină să lupți până la capăt pentru însănătoșirea morală și salvare. Adevărul e dureros, dar numai cu el ne vindecăm.
Scenariul și regia aparțin părintelui Ciprian Mega, iar producător este Silviu Ciobanu din Oradea.La gală au fost și actorii din marea distribuție: Corina Moise (care face un rol de excepție, de premiu, e absolut veridică, o să vedeți), Dorel Vișan (memorabil), Magda Catone, Claudiu Maier, Elisabetta Pellini (frumoasă rău), Mickey Rourke , Anthony Delon , Nicodim Ungureanu (beton), Loredana Groza… Sunt mulți, au umplut scena de finalLa final ne-am aghesmuit cu pălincă de Bihor. De aia nu am scris aseară, să nu ziceți că sunt sub influență…Mergeți să vedeți filmul!>, spune Florin Șinca.