UPDATE:
Potrivit dcnews.ro, fostul procuror Emilian Eva, a și fost demis după ce a fost numit director al Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca .
Există viață și după DNA, cel puțin pentru unii dintre procurorii care se dovedesc loiali sistemului.
Anchetat în șase dosare pentru șantaj și condamnat la închisoare cu suspendare și 2 ani de interzicerea drepturilor, procurorul din celebrul caz ICA(Institutul de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu a primit 10 de închisoare cu executare), procurorul care a intrumentat dosarul are acum dreptul să ocupe funcții publice, și foarte urgent sistemul l-a ”recuperat”.
Emilian Eva a fost numit prin ordin al ministrului Sănătății Victor Costache, director la ….Spitalul de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.
Cel mai probabil, fostul procuror s-a putut specializa în management sanitar în timpul în care a stat în arest la domiciliu, după doar 3 luni de arest preventiv. Pentru că a primit 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și 9 luni „săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
El s-a prezentat pentru a-și prelua funcția vineri, 20 martie la spitalul ța care o înlocuiește în funcție pe doctorul Viorica Mihalașcu, anunțată încă de ieri de cineva de la Ministerul Sănătății că urmează să fie schimbată.
Potrivit reporterbuzoian.ro, Emilian Eva i-a închis un dosar penal unui doctor care îl trata pe tatăl său. Mai mult, Eva ar fi pretins și primit de la dr. Nicolae Tesloianu diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.
Procesul lui Emilian Eva nu a ajuns nici acum la sfârșit, acesta făcând apel, și, mai mult, a contestat și completul de judecată din trei judecători de la ÎCCJ.
Spitalul de la Săpoca era în căutarea unui director după masacrul de la sfârșitul lunii august 2019, când un bărbat de 38 de ani a omorât cu un stativ de perfuzii șapte pacienți, bărbați și femei, din două saloane.
Potrivit reporteris.ro. o publicație din orașul de baștină al procurorului, Eva a fost anchetat în mai multe dosare, fiind acuzat, printre altele, de mai multe fapte de luare de mită.
După arestarea preventivă din dosarul în care a fost judecat pentru exercitarea de acte incompatibile cu funcţia şi luare de mită, în iulie 2015, pe numele procurorului suspendat Emilian Eva s-au formulat încă cinci denunţuri sau plângeri penale, înregistrate la structura centrală a DNA. Cele cinci cauze au primit fiecare număr de înregistrare, un al şaselea dosar fiind deschis urmare a unei sesizări din oficiu a DNA.