Orădeanul Sebastian Achim este un nume binecunoscut în fotbalul de primă clasă. Mai puţini sunt, însă, cei care ştiu şi despre o altă pasiune sportivă a fotbalistului, fără nicio tangenţă cu sportul cu balonul rotund. Sebi este un pescar mistuit de dorul capturilor mari. Şi, chiar le prinde…
Format la Fotbal Club Bihor, Sebastian Achim este un valoros fotbalist, evoluând pe posturile de fundaș sau mijlocaș dreapta. În cariera sa fotbalistică a câștigat Cupa României cu Petrolul Ploiești, în sezonul 2012-2013. În 2016, a semnat cu Gyirmót FC Győr
Iar de atunci, până în prezent, evoluează în Ungaria. Actualmente este legitimat la Füzesgyarmat, în NBIII.
„Trăind și copilărind aproape de Crișul Repede, la vârsta de 8 ani am fost prima dată la pescuit”, rememorează Sebastian primii paşi făcuţi spre ceea ce a devenit acum o pasiune. „Aventura și tot ce înseamnă pescuit, m-a prins automat. E un hobby care mă reprezintă”.
Deși concura în Liga I a fotbalului românesc, ceea ce-l solicita extrem, acesta găsea mereu o portiță pentru a merge la pescuit. „Le îmbin pe amândouă, munca și pasiunea. Pentru mine este cel mai bun mod de a mă relaxa și recrea. Mă bucur de orice pește prins, nu contează mărimea. Din când în când, mai dobor și recorduri”. O spune cu modestie, pentru că nu e de ici, de colea să prinzi câte-un crap de peste 25 de kilograme.
Anul trecut, Sebi a scos la aer un crap de 28,1 kg, recordul personal de până acum. Fir întins!