Peste un kilogram de canabis a fost găsit de procurorii DIICOT și ofițerii din cadrul BCCO Oradea din podul unei case din Beiuș. Frunzele de canabis erau puse la uscat de către un tânăr de 27 de ani care înființase în gospodărie o cultură de canabis. Drogul ar fi fost folosit pentru consum propriu, au indicii achetatorii.
Joi dimineața, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea, au efectuat o percheziție domiciliară în Beiuș, la locuința unei persoane despre care existau indicii că a înființat o cultură de cannabis pentru consum propriu.
”În urma percheziției domiciliare, în podul imobilului au fost descoperite 1,476 kg. de cannabis, puse la uscat, respectiv 1,144 kg. de muguri de cannabis și 332 grame de frunze uscate de cannabis, provenite dintr-o cultură outdoor, pe care acesta este bănuit că ar fi înființat-o în cursul anului 2020”, se arată într-un comunicat al BCCO Oradea.
Tot azi, procurorii DIICOT Oradea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului.