Mai mulți copaci au fost rupți, duminică seara, în Oradea de vântul puternic. Astfel, în jurul orei 20:00, circulația a fost îngreunată din cauza pomilor căzuți pe carosabil pe Strada Universității, lângă Parcul Bălcescu ori pe strada Sextil Pușcariu. În plus, mai multe străzi, printre care și o porțiune din șoseaua de centură, în zona Străzii Podului, au fost acoperite de apă după ploaia din această seară.
Imagini postate pe grupul Info Trafic Oradea de către Mădălin Hinț, David Caba și Otilia Pașcalău:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Crișana” a anunțat că ploile și vântul care au determinat instituirea de către meteorologi a unui cod portocaliu, duminică seara, în Bihor, au provocat mai multe pagube atât în Oradea, cât și în județ. Echipajele de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea au avut 16 misiuni de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenind pe mai multe străzi din oraș pentru înlăturarea copacilor căzuți pe carosabil și pe autoturisme.
La rândul lor, Detașamentul de Pompieri Salonta, Garda de Pompieri 1 Mai și Stația de Pompieri Aleșd au acționat în localitățile Tămașda, Lugașu de Jos, Tinăud, Hidișelu de Sus și Calea Mare, pentru înlăturarea stâlpilor de telefonie și a arborilor doborâți de vântul puternic.
”Situația este în dinamică, în momentul de față forțele de intervenție continuând operațiunile de înlăturare a doi copaci de pe carosabil, pe Strada Barcăului și Aleea Rogerius”, a precizat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.