Minorii care sunt prinși la fumat în spațiile publice vor putea primi amenzi de până la 500 de lei. Mai mulți senatori și deputați au depus în Senat un proiect de lege pentru modificarea modificarea si completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel, celor sub 18 ani le va fi interzis să fumeze în spațiile publice, dar și în jurul acestora, pe o rază de 200 de metri.
Inițiatorii proiectului spun că ideea a venit după lecturarea unei analize realizate de Agenția Națională Antidrog privind prevalența consumului de tutun în rândul tinerilor, precum și după discuții cu directori de licee și profesori diriginți din județul Vâlcea.
”Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora.”, se arată în proiectul de lege.
Cei care vor fi surprinși încălcând această interdicție riscă să fie sancționați cu amendă contravențională de la 100 la 500 de lei.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de cele două Camere ale Parlamentului și să meargă spre promulgare la președintele României, iar mai apoi, să fie publicat în Monitorul Oficial.
DOCUMENT – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun: