Condiţiile meteo nefavorabile care afectează joi, 13 iulie, majoritatea regiunilor ţării au generat perturbări considerabile şi în privinţa traficului feroviar. Din cauza rafalelor puternice de vânt şi a ploilor torenţiale care se manifestă cu predilecţie în nordul României, şase garnituri de tren sunt blocate în staţii iar circulaţia pe calea ferată este întreruptă pe câteva porţiuni din regionalele CFR Cluj şi Iaşi.
După cum informează CFR SA, managerul de intrastructură feroviară din România, traficul feroviar este întrerupt pe intervalele de staţii Măgheruş – Şintereag, Năsăud – Beclean, Ilva Mica – Ilva Mare, Silhoasa – Larion, Iacobeni – Argestru şi Câmpulung Est – Câmpulung Moldovenesc.
Pe cele şase intervale de staţii este întreruptă alimentarea cu energie electrică a firului de contact, motov pentru care trenurile sunt oprite temporar în staţiile adiacente sau în linie curentă, relatează Agerpres.
„Personalul de specialitate al SRCF Cluj acţionează cu trei drezine pantograf, două pe segmentul Măgheruş – Şintereag, unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe firul de contact, iar acum se acţionează pentru remedierea deranjamentului la sistemul de alimentare cu energie electrică, a treia drezină fiind în verificare pe segmentul Năsăud – Beclean, pentru identificarea zonei afectate de furtună şi a componentelor avariare. De asemenea, pe raza SRCF Iaşi, reţeaua feroviară de alimentare cu energie electrică este afectată pe intervalele Silhoasa – Larion, Câmpulung Est – Câmpulung Modovenesc şi Iacobeni – Argestru unde se intervine cu drezine pantograf pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe firul de contact şi înlocuirea componentelor avariate. Până la remedierea deranjamentelor pe intervalele de staţii sus-menţionate, trenurile de rang – 366, 1883, 1832 şi 1830 – staţionează temporar, această măsură fiind necesară pentru a facilita accesul drezinelor pantograf în linie curentă pentru verificări şi lucrări de remediere”, se arată în comunicatul CFR SA, citat de Agerpres.
CFR Călători informează că lipsa de tensiune în linia de contact şi întreruperea circulaţiei pe mai multe magistrale au afectat următoarele trenuri: între staţiile Măgheruş Şieu – Şintereag, trenul IR 366 Braşov – Budapesta; între staţiile Ilva Mică – Ilva Mare: IR 1832 Cluj Napoca – Galaţi şi IR 1833 Iaşi – Timişoara Nord, iar între staţiile Bretea Streiului – Deva: IR 74 Braşov – Budapesta, IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord şi R 2043 Simeria – Arad.
„Încă din momentul avizării, după producerea deranjamentului, CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură CFR SA, locomotivă diesel. Este posibil să se înregistreze întârzieri în circulaţia trenurilor de călători care străbat această zonă. Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate”, mai precizează CFR SA.