Chef Eugen Pocian și Cristian Meleaca, Pizzaiolo de la Restaurantul Corsarul Oradea, au participat la concurs și ca membrii echipei Mainardi Pizza, câștigând primul loc la categoria de echipe. Chef Eugen Pocian și Cristian Meleaca, pizzaiolo la Corsarul au ajuns în finala de la Napoli Caputo Pizza Cup 2023′ – Campionatul Mondial Pizza Chef.
Cristian Meleacă este singurul participant român, reprezentând un restaurant din România, calificat în finala Caputo Pizza Cup, eveniment organizat de către Associazione Pizzaiuoli Napoletani, Mulino Caputo și Mainardi Food, care reunește cei mai buni pizzaiolo din întreaga lume. Trofeul Caputo s-a disputat în perioada 19-21 iunie 2023 în spațiul expozițional Mostra d’Oltremare din Napoli. Până la prezența în finală, unde vor fi participa circa 500 de concurenți, Cristian, pregătit de către Eugen Pocian, Executive Chef și Owner Restaurant Corsarul, a trecut de două etape de calificare. Prima s-a desfășurat în luna aprilie în Slovenia, iar cea de-a doua a avut loc în Croația, unde Cristian s-a clasat pe primul loc cu creația sa Pizza Dolce Vita, ce a avut ca ingrediente Mozzarella Fior di Latte, Prosciutto cotto, zucchini, fistic, dulceață de ardei iuți (realizată chiar de Chef Eugen Pocian) și busuioc, asigurându-și astfel prezența în finala de la Napoli. La rândul său, Chef Eugen Pocian a făcut parte din juriul celor două etape de calificare. Cristian Meleacă și-a început cariera în 1999, lucrând de-a lungul timpului în mai multe pizzerii din Oradea. A decis să se specializeze în acest domeniu și a ajuns în Italia, țară în care a lucrat timp de opt ani într-o pizzerie dintr-o stațiune de la malul mării, învățând de la câțiva maeștri pizzari italieni. S-a reîntors în România în 2010 și a început să lucreze la Restaurant Corsarul din Oradea, unde se află și în prezent. Cea de-a douăzecea aniversare a Trofeului Caputo a depășit toate așteptările, atât în ceea ce privește calitatea concurenților, cât și numărul lor.22 de țări au fost în competiție, cei mai mulâi fiind din SUA, Coreea, Japonia și Taiwan.
Dintre toți însă, țara cu cei mai mulți participanți a fost cu siguranță Coreea, cu 40 de Pizzaiuoli , urmată de Japonia cu 21 de participanți. Cele 3 noi intrări printre țările concurente: România, Slovenia și Chile.
Sunt 11 categorii, cu o noutate și printre ele: categoria Pinsa/metro/palla. 9 cuptoare pornite în același timp.
40 de Pizzaiuole, de doamne, cu o prezență masivă din Europa de Est, au făcut competiția și mai variată.
O noutate suplimentară a acestei ediții din 2023 a Campionatului Mondial Pizzaiuolo – Trofeul Caputo a fost locația. De altfel, Mostra d’Oltremare s-a dovedit a fi un cadru cu adevărat adecvat pentru desfășurarea competițiilor, cu stații de lucru mult mai mari care au permis performanțe cu adevărat excelente, în ciuda timpilor foarte strânși pentru fiecare provocare, care nu pot depăși 7 minute.
<Niciodată până la cea de-a 20-a ediție nu am mai văzut unite împreună în scopul excelenței nu doar mai multe etnii, ci și oameni de diferite vârste.Campionatul Mondial de Pizzaiuolo este rezultatul unei munci itinerante care durează tot anul – explică Antimo Caputo, patronul lui Mulino Caputo. Trofeul Caputo este singurul campionat care poate fi definit cu adevărat drept campionat mondial, tocmai pentru că etapele sale se desfășoară pe toate continentele!…Pentru noi toți sunt câștigători – conchide Carmine Caputo – pentru că, dincolo de rezultat, participarea la Trofeul Caputo este un punct de sosire, nu un punct de plecare!>