În finala proiectului naţional “Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, au câştigat ideile de afaceri ale elevilor care vor o lume mai generoasă, mai sensibilă şi mai eficientă .Maratonul de educație antreprenorială se adresează în primul rând elevilor cu abilități antreprenoriale, profesorilor dar și antreprenorilor care vor descoperi în adolescenții înscriși la concurs angajații de mâine dar, mai ales, competiția de mâine pe piața antreprenorială. în finala competiţiei naţionale de planuri de afaceri pentru liceeni, organizată în cadrul Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială iniţiat de către *Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) peste 200 de elevi finalişti au prezentat în faţa unei săli pline de susţinători din toată ţara, 35 de proiecte şi idei de afaceri.
Povestea echipei ,,GRYLLUS FARM” a început la etapa județeană din Oradea, unde au câștigat locul 2, calificându-se la etapa națională din București. În data de 12 iunie au urcat pe scena Teatrului Notarra, unde si-au prezentat planul de afaceri inovativ. Chichineșdi Elisei, Demeter Răzvan, Giarolo Christian, Teodori Chiara, Toth Bianka și Toth Alexandra au obținut locul 5, fiind felicitați pentru ideea unică adusă pe scenă. Proiectul constă în comercializarea pudrei de greier, prezentat ca un produs cu beneficii semnificative. <Prilejul de a participa la Maratonul de Educație Antreprenoriala mi-a extins orizonturile, dezvăluind un drum al cunoaşterii, echilibrului financiar şi gestionării banilor pe cont propriu. Această experienţă în care am lucrat alături de colegii mei, reprezintă un pas esenţial în viitorul unui adolescent, fiind precum o simulare, înainte de a lua decizia să fii independent. Ajungând la Bucureşti, la etapa naţională, unde au fost prezenţi mulţi oameni cu o influenţą majoră în educaţie antreprenorială, ne-am îmbogăţit cu multe cunoştinţe legate de dezvoltarea unei afaceri>, spune Răzvan Demeter.
<Experiența a fost una emoționantă, fiecare zi oferind o nouă oportunitate pentru a ne dezvolta. În etapa județeană am participat alături de mai multe școli din Bihor, concurența fiind una strânsă. Toată echipa a rămas împietrită la auzirea rezultatului, realizând că ne-am calificat la etapa națională din București. Am fost îndrumați cu mult profesionalism de către antreprenori, fiecare dorind ca proiectul nostru să evolueze. Ziua prezentării a fost si ea una plină de emoții, suspansul ajungând la cote maxime. Momentul anunțării rezultatelor a adus extaz în rândul tuturor membrilor din echipa, fiind un rezultat neașteptat, dar meritat. Acest concurs ne-a dezvoltat spiritul de muncă în echipă, organizarea sarcinilor între membrii, dar a creat și o legătură strânsă între aceștia, fiind o amintire de neuitat>, spune Toth Alexandra.
În prima ediţie a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială, care s-a desfăşurat timp de 150 zile, peste 5.000 de elevi din: Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Galaţi, Neamţ, Timiş, Tulcea şi din municipiul Bucureşti au participat cu entuziasm la orele de educaţie antreprenorială din fiecare judeţ, finalizate cu competiţia care a desemnat cele mai bune planuri de afaceri, cu potenţial şi sustenabilitate.
“Maratonul nu a fost doar o competiţie dedicată elevilor, ci mai degrabă un prim jalon pentru o generaţie antreprenorială clădită pe fundamentul solid al cunoaşterii, mentoratului, seriozităţii şi curajului de a-ţi urma visul. Proiectele finaliste confirmă tendinţele din lumea antreprenorilor români, reflectate şi în ultimul raport Global Entrepreneurship Monitor (GEM) 2021/2022, şi descriu nevoia de a face diferenţa într-o lume în schimbare, exact impulsul principal care-i motivează acum pe antreprenorii români. O tendinţă care reflectă generozitatea, sensibilitatea şi luciditatea tinerei generaţii, care, iată, consideră că a face diferenţa în lume este un obiectiv mai important decât tentaţia de a construi o bogăţie mare sau un venit foarte mare şi mult mai puternic decât obiectivul de a-şi câştiga existenţa. Antreprenoriatul este un pilon esenţial, deoarece doar o economie puternică, robustă poate livra un nivel de trai rezonabil tuturor cetăţenilor unei ţări. Bunăstarea României se va sprijini pe o nouă generaţie de afaceri adaptate la schimbările inevitabile ale societăţii şi economiei globale. Cei peste 5.000 de elevi care au intrat în această fabuloasă competiţie, au înţeles că afacerile de succes se bazează pe abilităţi interdisciplinare, de comunicare şi de gândire critică.”, a observat Cristina Chiriac, președintele CONAF.