Coniferis este o statiune minimalistă, menită să te cufunde în frumusetea Muntilor Padurea Craiului. Zona este una din cele 10 eco-destinații din România, selectate pentru conservarea naturii și practicilor de turism durabil.Stațiunea este poziționată în satul Tomnatic, un cătun de munte liniștit, întins, unde tradițiile, mâncarea și băuturile nu au fost atinse de agitația vieții urbane de zi cu zi. Steliana Petriş şi Dan Ghiţă au creat Coniferis Retreat în Munţii Apuseni, un proiect turistic cu patru spaţii de cazare de tip tiny house, produse integral de ei într-un atelier din Oradea. Diferit minimalist inedit, locul unde în 30 m poti să le ai pe toate. O idee despre care Steliana spune că s-a născut într-un hambar. Au făcut acolo o investiție de 150.000 euro, în terenul și în patru căsuțe, în peisagistică,în facilități, în apă, curent, drumuri. Dan Ghiță spune însă că investiția nu s-a oprit. Invitați la zf.ro, la Afaceri de la zero, cei doi tineri orădeni care n trecut și-au susținut idea de afaceri și în Imperiul leilor la ProTV, spun că, în doi ani au avut peste 550 de rezervări, ceea ce înseamnă peste 60 % rată ocupare anuală. Cei mai mulțiclienți i-au descoperit prin rețele de socializare, iar oaspeții lor sunt oameni deschiși către nou, până în 40-45 ani, cupluri care vor escapade, cupluri cu un copil-doi.Acum, weekend-urile la Coniferis Retreat din Tomnatic sunt ocupate până în septembrie și în timpul săptămânii mai sunt doar câteva deschideri. Mica staâiune din Apuseni e o afacere conexă celei cu căsuțe tip Tiny House, spații agreate pe fondul crizei spațiului de construit dar și care corespund faptului că există o nevoie de a fi mai aproape de natură. Cei doi tineri fac la Oradea în atelierul lor locuințe premium de mici dimensiuni, iar „Think Tiny House” e o afacere de succes.
Ideea ministațiunii din Tomnatic e construită pe principiul de dezvoltare durabilă, <nu dorim căsuță lângă căsuță>, mărturiseau cei doi tineri la zf.ro. Ei spun că în viitor doresc amenajarea lac agrement, considerând că un luciu de apă e atractiv, doresc și o unitate unde să fie pregătită mâncare, o piscină, o terasă.În următorii ani, Steliana Petriş şi Dan Ghiţă vor să dezvolte proiectul astfel încât la Coniferis Retreat să se poată organiza şi evenimente restrânse, cum ar fi cele corporate sau nunţi ori botezuri cu până la 50 de invitaţi.„Ne dorim să mai aducem o căsuţă şi să amenajăm un lac de agrement. Dezvoltarea noastră este gândită pe următorii doi ani. Ne dorim ca în viitor să dezvoltăm şi o unitate de mâncare şi o piscină”, spune Dan Ghiță.
În 2023, primul an complet de funcţionare a businessului, încasările au ajuns la circa 85.000 de euro, afirmă Dan Ghiţă, iar pentru anul acesta cei doi fondatori estimează încasări de peste 100.000 de euro. În prezent, echipa Coniferis Retreat numără şase persoane – cei doi fondatori şi patru angajaţi, scrie zf.ro.
Căsuţele de la Tomnatic , unde mulți tineri aleg să lucreze de la distanță într-un cadru deosebit, au unu sau două dormitoare, bucătărie, living şi terasă Cele patru căsuţe au o capacitate de patru persoane fiecare, iar trei dintre ele au şi jacuzzi.Steliana Petriş şi Dan Ghiţă au pus bazele proiectului Coniferis Retreat în 2022 .
„Este un proiect care derivă dintr-un alt business pe care îl avem, care se ocupă cu producţia de case tiny house. Ştiind frumuseţea Munţilor Apuseni şi potenţialul turistic al acestei zone, am decis ca în judeţul Bihor să găsim un loc în care să punem în valoare căsuţele de tip tiny house. (…) Am început într-un hambar, în care ne doream să creăm ceva diferit, ceva minimalist şi să demonstrăm că într-o suprafaţă de maxim 30 mp poţi să le ai pe toate”, au povestit fondatorii Coniferis Retreat. Cei doi antreprenori au pornit la drum doar cu fonduri proprii. Investiţia iniţială s-a ridicat la aproximativ 150.000 de euro, bani care au acoperit terenul şi cele patru căsuţe existente. Căsuţele au unu sau două dormitoare, bucătărie şi living, iar tot conceptul este bazat pe minimalism şi pe a aduce natura în interiorul spaţiului de cazare. Căsuţele dispun şi de o terasă şi au o capacitate de patru persoane fiecare, iar trei dintre ele au şi jacuzzi. În atelierul din Oradea, menţionează Dan Ghiţă, pot fi produse circa două case pe lună pentru afaceridelazero de pe zf.ro.
Confortul unui hotel în inima naturii
<Vă invităm să împărtășiți Coniferis ca pe un loc în care să dormi, mănânci, explorezi și să te pierzi în frumusețea naturală a Transilvaniei. Îți vei reîncărca bateriile, vei încerca activități noi și vei fi uimit de căsuțele noastre, garantat!
Coniferis promovează turismul durabil și prietenos cu natura, la cele mai înalte standarde. Conceptul nostru este de a vă aduce în mijlocul naturii fără a dăuna mediului. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales ca si acomodare, conceptul Tiny House. Acest concept permite clienților noștri să trăiască o experiență cu adevărat captivantă în natură.
Alegând să stați la refugiul nostru, veți avea atât confortul unui hotel, cât și intimitatea căminului de acasă. Conceput pentru a găzdui până la patru persoane, fiecare dintre casele noastre are o bucătărie complet utilată și o baie generoasa, oferind o experienta independentă pe perioada acomodarii. De asemenea, fiecare Tiny House este personalizată cu zone private în aer liber cu terasă, mobilier de terasă, grătar, jacuzzi, hamace și multe alte caracteristici diferite în funcție de casă.>, e mesajul celor doi tineri.
https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-zero-steliana-petris-dan-ghita-au-creat-coniferis-retr