Vreme de aproape 40 de ani, meșteșugarul din Lazuri de Roșia, Dorel Codoban, a dus faima Bihorului în țară și în lume, uimind români și străini cu talentul său de artizan, dar și cu muzica sa. Acest instrument muzical, specific zonei Bihorului, e un unicat mondial.
Un exemplar al viorii cu goarnă a meșterului Dorel Codoban se află la Bruxelles, în Muzeul de Instrumente Muzicale, acolo unde a fost descoperit de nepotul său. Muzeul Le Mim prezintă o colecție impresionantă de instrumente musicale, de la cele antice la cele contemporane dintr-o selecâie de 6000 de instrumente. Printre exponatele pe care le pot admira vizitaorii se află și higheghe lui Dorel Codoban.Când vizitaorii se apropie de instrumente se declanșează automat sunetele specific acestora. Faptul că nepotul lui Dorel Codoban a putut asculta higheghea bunicului său chiar la Le Mim a fost dezvăluit de Maria Dumitru, fiica meșterului : <Emoții și lacrimi de fericire, să văd la loc de cinste vioara ( higheghe) cu goarnă, realizată de iubitul nostru tată Dorel Codoban.
A fost achiziționată și expusă la renumitul Muzeu de Instrumente Muzicale (M.I.M.) din Bruxelles.
Suntem mândri și bucurosi, Robert Robelo că ai ajuns acolo și ne-ai încântat cu atâtea filmulețe și poze.
Bunicul tău care te-a iubit atât de mult, veghează asupra noastră și este fericit acolo sus.
D-zeu sa te odihnească la dreapta lui, tată drag și iubit!>
Dorel Codoban a reprezentat România la mai multe festivaluri din Ungaria și Iugoslavia. Azi, un mic în muzeu dedicat memoriei lui sunt expuse zecile de diplome pe care lutierul bihorean le-a primit de prin locurile pe unde l-au dus viorile și muzica lui.
Azi un festival dedicat muzicii interpretate la vioară cu goarnă, ce are loc an de an în comuna Roșia, îi poartă numele.
Muzeul Dorel Codoban se află în imediata vecinătate a pensiunii cu același nume, în satul Lazuri de Roșia, comuna Roșia.