Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de vineri, autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Germaniei ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc”.
Urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România au fost incluse pe lista zonelor de risc. Acestea sunt: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august.
Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele incluse în lista „zonelor de risc” trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolării la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.
”Măsura auto-izolării la domiciliu nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura auto-izolării până la primirea rezultatului testului”, se arată în comunicatul MAE.
Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc”, inclusiv din cele șapte județe menționate, sunt obligate să completeze un formular de localizare.