Un cioban căruia i-au murit aproximativ 90 de oi, din cauza unui tratament administrat greşit, primește acum ovine din toată țara de la fermieri
Familia Munteanu, din satul vasluian Roșiori, și-a postat necazul pe Facebook, iar zeci de oieri din țară au sărit în ajutorul lor.Primele 32 de oi și miei au ajuns de la oierii generoşi din județul Bihor.
”Vineri am fost la farmacia veterinară să luăm soluție pentru a trata aceasta boală, iar farmacista ne-a recomandat o soluție Diazinol să punem după cap la oi câte 5 ml fără apă. Noua ni s-a părut prea mult și am pus doar câte 2 ml la fiecare oaie. După ceva timp au început să facă spume la gură și să moară pur și simplu”, a povestit fermierul.
Crescătorul de animale a mai dezvăluit că pagubele pe care le-a făcut aplicarea ”după ureche” a unei soluții periculoase sunt aproape totale: din 120 de oi au rămas doar 20 de mieluți pe care ovinele au reușit să îi fete.Mișcați de drama prin care trece tânărul oier, colegii mai vechi în breaslă au hotărât să îi dea o mână de ajutor. Au postat un mesaj pe Facebook în care se îndemnau la a oferi speranță tânărului oier și la a-i trimite alte ovine cu care să o poată lua de la capăt. În doar trei zile, Traian Muntean a primit 30 de oi de la crescători din județul Bihor, iar astăzi, joi – 15 februarie, a mai primit un transport cu 108 ovine din județele Mureș și Sibiu, acțiune la care s-a implicat oierul Claudiu Cizmaș.
Din fericire, acum are aproximativ 140 de mioare trimise de oieri din județele Bihor, Mureș și Sibiu
.