Accidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Au fost implicate două autoturisme și un autobuz. Potrivit primelor date, accidentul a fost provocat de un tânăr de 24 de ani.
”Sâmbătă, 6 august a.c., în jurul orei 20.10, pe D.N. 1, un tânăr de 24 de ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Aleșd, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu a păstrat o distanța corespunzătoare în timpul deplasării și a acroșat din spate un autoturism care circula în aceeași direcție și care era oprit la axul drumului, intenționând să efectueze un viraj la stânga pe o stradă laterală, condus de un bărbat de 42 de ani, din localitatea Agigea, județul Constanța.”, a anunțat, duminică dimineața, IPJ Bihor.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune laterală cu remorca unui autobuz, ansamblu condus de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Constanța, județul Constanța.
”În urma accidentului, un minor de 10 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Totodată, conducătorul celui de-al doilea autoturism și două femei de 43 și 52 de ani, ambele pasagere în același autoturism, au suferit leziuni ușoare.”, se mai arată în comunicat.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
sursa foto: Facebook/Info trafic jud. Bihor – Ana Nucu Tasedan