Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat că participă la protestele organizate de Federația PUBLISIND, împotriva măsurilor de austeritate prevăzute de Guvern. Prima acțiune va avea loc miercuri, 13 ianuarie 2021, în fata Prefecturii Timiș.
Potrivit calendarului anunțat de federația sindicală PUBLISIND, care cuprinde și sindicaliști din Justiție și dintre angajații sistemului penitenciar, acțiunile de protest sunt programate în Bihor și Satu Mare pentru miercuri, 27 ianuarie, între orele 10:00 și 12:00. Atunci, câte 100 de membri ai sindicatelor afiliate Publisind vor picheta sediul prefecturilor din cele două județe, dar și pe cel al instituției din Maramureș.
”PUBLISIND protestează contra înghețării salariilor și pensiilor, a neindexării pensiilor cu valoarea inflației, precum și a creșterii salariului minim net cu doar 41 de lei. Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv și aprobate în Parlamentul României”, au transmis reprezentanții PUBLISIND.
Sindicaliștii au anunțat că vor completa pichetările prefecturilor cu acțiuni organizate pe domenii: excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau blocarea activității în anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervențiile în cazurile de urgență).