Sindicaliștii din Poșta Română anunță declanșarea grevei generale începând de luni, 1 aprilie. Ei solicită majorări salariale pe care conducerea companiei le consideră imposibil de plătit.
Sindicaliștii au solicitat o marire de 750 de lei brut la salariu şi o majorare a sporurilor de loialitate, în timp ce în urma negocierilor, conducerea companiei le-a oferit doar o creștere de 250 de lei brut a salariilor.
„S-a decis declanșarea grevei propriu-zise, cu data de 1 aprilie, dată cu care activitatea Poștei se va opri pe perioadă nedeterminată până la soluționarea revendicărilor” a declarat Ionel Oțelea, președintele interimar al Sindicatului Lucratorilor Postali, pentru Știrile Pro TV.
De partea cealaltă, Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române,susține că doleanțele sindicaliștilor nu pot fi îndeplinite: „Dacă nu există bani, degeaba faci grevă. Când va fi grevă generală, salariații nu își vor primi salariile pentru ziua respectivă. Asta va fi primul lucru pe care îl facem, contestăm legalitatea grevei, toți angajații care au intrat în grevă vor trebui să plătească acel prejudiciu pe care l-au creat companiei pentru ziua de grevă.”
Dacă sindicaliștii vor declanșa greva generală, unele oficii poștale vor fi închise, iar cei care au colete de ridicat ar putea avea de suferit.
Greva ar putea afecta și plata celor 2,5 milioane de pensii efectuată de către lucrătorii poștali.