La scurt timp după ce sindicaliştii din Educaţie, dar şi reprezentanţii Guvernului Ciucă au anunţat public că au ajuns la o înţelegere pentru încetarea grevei generale din şcoli, azi, 12 iunie, Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, în forma cerută de sindicalişti.
Condiția impusă de reprezentanții profesorilor pentru suspendarea grevei generale, cea mai gravă acţiune revendicativă din Educaţie din ultimii 20 de ani, a fost respectată de Executivul Ciucă. Azi, în şedinţă de lucru, Executivul a adoptat actl legislativ care prevede ca salariul debutantului în Învăţământ va fi egal cu cel mediu pe economie și o creștere a salariilor a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământul preuniversitar de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, de la 1 ianuarie 2024.
Iată secţiunea din textul ordonanței de urgență care face referire clar la salarizarea angajaţilor din Învăţământ:
„Art. III – (1) În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.
(2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.
(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”
AICI Textul integral al Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat:
https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2023/06/OUG_Cresteri_salariale_invatamant_2023.pdf