Haz de necaz

Doi buni prieteni avocaţi, pasionaţi de schi si de munte, sunt surprinși de o mare furtună de zăpadă, urmată de o avalanşă.
Cu chiu cu vai se târăsc prin zăpadă şi când pierduseră orice speranţă ajung în faţa unui mic castel, cocoţat în vârful muntelui.
Fericiţi bat la poartă. Apare stăpâna castelului în persoana unei blonde superbe.
– Ce vreţi?
– Găzduire peste noapte… răspund ei.
– Ştiţi nu se poate, soţul meu, a murit abia de două săptămâni şi nu se poate ca eu femeie singură să primesc în toiul nopţii doi bărbaţi singuri…
– Dar doamnă, ne condamnaţi la moarte, zic ei. Suntem la 50 km de cea mai apropiată aşezare, afară este şi furtună. Vă rugăm!
– Ok, zice blonda. Dar, dormiţi în garaj!
– Vă mulţumim. Ne-aţi salvat viaţa. Mâine la prima oră plecăm fără să vă mai deranjăm.
Zis şi făcut… Cei doi se culcă în garaj. În timpul nopţii unul din ei se ridică şi zice că trebuie să meargă să se uşureze. A doua zi cei doi prieteni pleacă de dimineaţă fără să o mai deranjeze pe stăpâna casei. La nouă luni după incident la biroul de avocatură al celor doi soseşte un curier care înmânează o scrisoare unuia dintre ei. Acesta citeşte scrisoarea şi intră în biroul celuilalt în mare viteză.
– Măi, acum nouă luni, când am înnoptat la castelul blondei, tu ai ieşit noaptea să te duci la toaletă! Mă! Nu cumva ai intrat în casă la gazdă?
– Ba da.
– Şi nu cumva aţi făcut…
– Ba da! Na! Ce vrei, ea tânără văduvă, ai văzut şi tu cum arăta, om sunt…
– Aaa… Şi nu cumva te-ai recomandat cu numele meu?
– Ba da. Ce era să fac? Știi că eu sunt însurat, tu eşti burlac. Era mai simplu aşa. De ce? Ce s-a întâmplat?
– Nimic… nimic….
– Zi, omule, nu mă mai fierbe, am dat de necaz, nu?!
– Nu, boule! Să-mi fie de bine! Cucoana a murit luna trecută după un accident şi pentru o noapte pasională m-a trecut în testament ca unic moștenitor al averii ei…