Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat, marți, în patru cauze referitoare la clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, printre care una care privește un litigiu din România. Instanța europeană a stabilit că principiile procedurale naționale nu pot constitui un obstacol în calea drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii. ”Principiul efectivității impune un control eficient al caracterului potențial abuziv al clauzelor”, a arătat CJUE.
Prin hotărârile sale de astăzi, Curtea, reunită în Marea Cameră, s-a pronunțat cu privire la mai multe cereri de decizie preliminară formulate de instanțele spaniole, italiană și română referitoare la interpretarea Directivei 93/13/CEE (privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
CJUE i s-a solicitat să stabilească dacă principiile procedurale naționale, precum autoritatea de lucru judecat, pot limita competențele instanțelor naționale, în special de executare, pentru a aprecia caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale: ”Principiile de drept procedural intern care nu permit această apreciere la nivelul executării, inclusiv din oficiu de către instanța de executare, ca urmare a existenței unor hotărâri judecătorești naționale prealabile sunt compatibile cu Directiva 93/13?”
Curtea a amintit în această privință importanța pe care o are, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, principiul autorității de lucru judecat. Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor prevăzute pentru exercitarea acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate.
Cu toate acestea, CJUE a precizat că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, Directiva 93/13 prevede că clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumatori.
Curtea a arătat că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/135 și că statele membre sunt obligate să prevadă mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive.
”În principiu, dreptul Uniunii nu armonizează procedurile aplicabile examinării caracterului pretins abuziv al unei clauze contractuale și, prin urmare, acestea țin de ordinea juridică internă a statelor membre. Dispozițiile procedurale naționale trebuie să respecte principiul efectivității, cu alte cuvinte să îndeplinească o cerință de protecție jurisdicțională efectivă. În această privință, Curtea a considerat că, în lipsa unui control eficient al caracterului potențial abuziv al clauzelor contractului în discuție, respectarea drepturilor conferite de Directiva 93/13 nu poate fi garantată”, a comunicat CJUE.
Cauza C-725/19, Impuls Leasing România
Cererea a fost formulată în cadrul unui litigiu între o persoană, pe de o parte, și Impuls Leasing România IFN SA, pe de altă parte, în legătură cu o contestație la executare împotriva unor acte de executare silită privind un contract de leasing financiar. Instanța de trimitere arată că contractul de leasing pe baza căruia a fost inițiată procedura de executare silită anumite clauze care ar putea fi considerate abuzive.
Cu toate acestea, reglementarea română nu permite instanței de executare a unei creanțe, sesizată cu o contestație la executarea respectivă, să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al clauzelor unui contract încheiat între un consumator și un profesionist care constituie titlu executoriu, pentru motivul că există o acțiune de drept comun în cadrul căreia caracterul abuziv al clauzelor unui astfel de contract poate fi controlat de instanța sesizată cu acțiunea respectivă.
Desigur, sesizată cu o acțiune distinctă de cea referitoare la procedura de executare silită, instanța de fond dispune de posibilitatea de a suspenda procedura menționată. Totuși, consumatorul care solicită suspendarea procedurii de executare silită este obligat să plătească o cauțiune, calculată pe baza valorii obiectului acțiunii.
Or, potrivit Curții, este probabil ca un debitor care nu își execută obligația de plată să nu dispună de resursele financiare necesare pentru a constitui garanția cerută. În plus, aceste costuri nu pot descuraja consumatorul să sesizeze instanța în vederea examinării naturii potențial abuzive a clauzelor, situație se regăsește cu atât mai mult atunci când valoarea obiectului acțiunilor formulate depășește semnificativ valoarea totală a contractului.
Curtea consideră, așadar, că dreptul Uniunii nu permite o asemenea reglementare națională.
Ce a stabilit CJUE în celelalte trei cauze
Analizând celelalte trei cauze în care s-a pronunțat marți, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că:
- Dreptul Uniunii se opune aplicării principiilor procedurii jurisdicționale naționale în temeiul cărora o instanță națională sesizată cu un apel împotriva unei hotărâri care limitează în timp restituirea sumelor plătite în mod nejustificat de consumator în temeiul unei clauze declarate abuzive nu poate să invoce din oficiu un motiv întemeiat pe încălcarea acestei dispoziții și să dispună restituirea totală a sumelor respective, în cazul în care necontestarea acestei limitări în timp de către consumatorul în discuție nu poate fi atribuită unei pasivități totale din partea sa.
- Dreptul Uniunii se opune unei legislații naționale care, ca urmare a efectului autorității de lucru judecat și a decăderii, nu permite nici instanței să examineze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, nici consumatorului, după expirarea termenului de contestație, să invoce caracterul abuziv al clauzelor respective în această procedură sau într-o procedură declarativă ulterioară, atunci când clauzele menționate au făcut obiectul unei examinări din oficiu de către instanță în ceea ce privește caracterul lor eventual abuziv, însă hotărârea judecătorească ce încuviințează executarea ipotecară nu cuprinde nici un motiv, chiar sumar, care să ateste existența acestei examinări și nici nu precizează că aprecierea efectuată de instanța respectivă în urma examinării menționate nu va mai putea fi repusă în discuție în lipsa contestației formulate în termenul amintit.
- Cu toate acestea, atunci când procedura de executare ipotecară a încetat, iar drepturile de proprietate au fost transferate unui terț, instanța nu mai poate să efectueze o examinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale care ar conduce la anularea actelor care transferă
proprietatea și să repună în discuție securitatea juridică a transferului de proprietate efectuat deja către un terț. Totuși, într-o asemenea situație, consumatorul trebuie să fie în măsură să invoce într-o procedură ulterioară distinctă caracterul abuziv al clauzelor contractului de împrumut ipotecar pentru a-și putea exercita în mod efectiv și pe deplin drepturile în temeiul acestei directive pentru a obține repararea prejudiciului financiar cauzat prin aplicarea acestor clauze. - Cerința unei protecții jurisdicționale efective impune ca instanța de executare să poată aprecia din oficiu, inclusiv pentru prima dată, caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale care au servit drept temei al unei somații de plată emise de o instanță la cererea unui creditor și împotriva căreia debitorul nu a formulat contestație.
DOCUMENT – Comunicatul referitor la Hotărârea CJUE în cauza C-600/19 Ibercaja banco, în cauzele conexate C-693/19 SPV Project 1503, C-831/19 Banco di Desio e della Brianza și alții, precum și în cauzele C-725/19 Impuls Leasing România și C-869/19 Unicaja Banco:
