În Monitorul Oficial Parte I nr. 1065/24.X.2024 a fost publicată Decizia nr. Nr.44 din 16 septembrie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța — Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 8 ianuarie 2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 și ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat „Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice” — cod CAEN 2511 aplică facilitățile fiscale doar pentru acele activități aflate în legătură directă cu activități din sectorul construcții, definite ca atare la secțiunea F — „Construcții” a Ordinului nr. 337/2007.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatările anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectorul construcții, nu constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoașterea dreptului la aplicarea facilităților fiscale reglementate de art. 60 pct. 5, art. 1381 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
În motivarea deciziei se arată că În consecință, aspecte în legătură cu natura activităților derulate de operatorul economic, respectiv dacă activitatea acestuia (prestare servicii de fabricare și confecționare structuri metalice destinate construcției de nave) are sau nu legătură directă cu activitatea de construcții ori dacă depășește obiectul de activitate ce se încadrează în clasa CAEN 2511 (fiind necesară reîncadrarea în clasa CAEN 3011), excedează limitelor în care poate fi sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece privesc stabilirea unei situații de fapt, de competența exclusivă a instanței de trimitere.
Așadar, pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere este necesar să se considere că, prin intermediul primei întrebări, se solicită, în esență, să se stabilească dacă „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 și ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat «Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice» — Cod CAEN 2511, aplică facilitățile fiscale doar pentru acele activități aflate în legătură directă cu activitățile din sectorul construcții, definite ca atare la Secțiunea F — «Construcții» a Ordinului nr. 337/2007, sau și pentru alte activități, care nu au legătură directă cu acest sector?”
Totodată, prin cea de-a doua întrebare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatări anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectorul construcții, constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoașterea dreptului la aplicarea facilităților fiscale, reglementate de art. 60 pct. 5, art. 1381 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal?”
Prima problemă de drept ce formează obiectul sesizării, astfel cum a fost reformulată, vizează interpretarea dispozițiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 și ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, forma în vigoare în perioada 1.01.2021—31.03.2022, sub aspectul determinării limitelor aplicării facilităților fiscale, din perspectiva naturii activității desfășurate de angajator și a legăturii acesteia cu sectorul construcțiilor civile sau de geniu, definit ca atare la secțiunea F — „Construcții” a Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN.
Cu caracter prioritar, se impune a se observa că interpretarea dispozițiilor art. 1381 și ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se află în legătură directă cu modul de interpretare a prevederilor art. 60 pct. 5 din același act normativ, deoarece textele trimit explicit la aceste din urmă dispoziții, ce reglementează condițiile acordării facilităților fiscale, astfel că dezlegarea ce va fi dată cu privire la modul de interpretare a art. 60 pct. 5 din Codul fiscal urmează a se aplica, în mod corespunzător, și celorlalte norme ce fac obiectul sesizării.
n continuare se constată că soluționarea problemei de drept impune observarea atât a „literei”, cât și a „spiritului” legii, având în vedere că, astfel cum s-a reținut inclusiv în jurisprudența Curții Constituționale, în aplicarea principiului general de drept, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, „modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor” (Decizia Curții Constituționale a României nr. 456 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 16 noiembrie 2018, paragraful 77).
În același scop și în considerarea obiectului sesizării de față, care privește interpretarea unor norme fiscale, se va da relevanță prevederilor art. 13 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: „(1) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege. (2) În cazul în care voința legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinței legiuitorului se ține seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoțesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere și aprobare. (…) (4) Prevederile legislației fiscale susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului și scopului legii” .
Aplicând aceste metode de interpretare, se constată, într-o analiză literală a textului art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, călegiuitorul a condiționat recunoașterea dreptului angajatorilor la aplicarea facilităților fiscale de îndeplinirea cumulativă a condițiilor enumerate la lit. a)—e), prima dintre acestea [de la lit. a)] prevăzând explicit că „angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții” , aceasta fiind, de altfel, condiția ce a dat naștere unor interpretări diferite și care a determinat instanța de trimitere să formuleze prezenta sesizare.
În continuare, în explicitarea condiției enunțate, legiuitorul precizează că activitățile desfășurate „în sectorul construcții” „cuprind: (i) activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 — secțiunea F — Construcții; (ii) domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN: (….) 2511 — Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice (…)”.
Observând modul de redactare a condiției de la art. 60 pct. 5 lit. a), cu subpct. i) și ii) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se va concluziona în sensul că legiuitorul a urmărit acordarea de facilități pentru activități în „sectorul construcțiilor”, într-o accepțiune mai largă a sintagmei, diferită de cea dată „sectoarelor de activitate” prin Ordinul nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN Rev. 2.
Astfel, noțiunea de „sector de activitate” din conținutul Ordinului nr. 337/2007 corespunde primului nivel din sistemul de codificare pentru CAEN Rev. 2, constând în titlul identificat printr-un cod alfabetic denumit „Secțiune”.
Totodată, în accepțiunea aceluiași ordin, „domeniile definite de codurile CAEN”, astfel cum este inserată condiția în norma fiscală la subpct. (ii), reprezintă cel de-al patrulea nivel din sistemul de codificare pentru CAEN Rev. 2, constând în titlul identificat printr-un cod numeric de 4 cifre (clase).
Revenind la condițiile impuse de art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, se va observa că legiuitorul a avut în vedere, pentru acordarea facilităților fiscale, includerea în categoria activităților „din sectorul construcții” atât a activităților identificate ca atare în Ordinul nr. 337/2007 la secțiunea F (reprezentând sectorul de activitate) — „Construcții”, cât și a celor care se regăsesc identificate în conținutul ordinului la alte secțiuni (sectoare de activitate), în cauza în care s-a formulat prezenta sesizare interesând, în concret, activitățile din clasa CAEN 2511, ce fac parte din secțiunea (sectorul) C — „Industria prelucrătoare”, grupa 251 — „Fabricarea de construcții metalice”.
Concluzia care se impune, așadar, va fi în sensul că, în scopul acordării de facilități fiscale pentru „activități desfășurate în sectorul construcții”, potrivit art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiuitorul utilizează, în delimitarea domeniului de aplicare a acestor facilități, o noțiune autonomă, distinctă de cea atribuită de Ordinul nr. 337/2007 sectoarelor de activitate, dar aflată în strânsă legătură cu aceasta din urmă.
Dezlegarea înțelesului și întinderii acestei noțiuni autonome din textul art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal urmează a fi determinată prin cercetarea „scopului normei” și prin recurgerea la alte metode de interpretare, respectiv istorico- teleologică și contextuală sau sistematică, în condițiile în care o interpretare literală nu se dovedește suficientă.
În acest sens, o primă constatare are în vedere faptul că textele art. 60 pct. 5, ale art. 1381 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Codul fiscal au fost introduse în legislația fiscală prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative șiprorogarea unor termene, fiind ulterior modificate prin art. II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor.
Introducerea de facilități fiscale și completarea Codului fiscal în acest sens își găsesc rațiunea în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care enunță scopul reglementării:
“-întrucât la data de 29 noiembrie 2018 s-a semnat Acordul dintre Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții privind măsuri pentru o creștere economică sustenabilă a României, bazată pe investiții, în următorii 10 ani, prin acordul încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții se declară sectorul construcțiilor sector prioritar, de importanță națională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2019,
-apreciind că sectorul construcțiilor reprezintă unul din domeniile prioritare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,
-ținând cont că activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiții publice și private și având în vedere că în ultimii ani sectorul construcțiilor s-a confruntat cu dificultăți legate de asigurarea cu forță de muncă specializată și de o concurență neloială,
-pentru a pune în aplicare cu prevederile Acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții pentru sectorul construcții se vor crea premisele pentru completarea cadrului normativ de nivel primar cu posibilitatea de a reglementa prin hotărâre a Guvernului niveluri ale salariului minim brut pe țară garantat în plată diferențiate pe domenii de activitate,
-ținând cont că neadoptarea în regim de urgență afectează angajamentele Guvernului stabilite prin Acordul încheiat cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții și va perpetua dificultățile legate de asigurarea cu forță de muncă specializată în domeniul construcțiilor,”
Art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, a fost ulterior modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor. La rândul său, în preambul, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 precizează următoarele:
„Luând în considerare necesitatea clarificării măsurilor de sprijin a sectorului construcțiilor și a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societățile care beneficiază de sprijin, ca urmare a Acordului cu Federația Patronatelor din Construcții și măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, în primele 4 luni din 2019 volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o dinamică record după criză, respectiv de 17,8%; în luna aprilie 2019 lucrările de construcții s-au majorat cu 33,4% față de aprilie 2018. Pentru ca aceste rezultate să se mențină este necesar ca de urgență să se clarifice măsurile de sprijin a sectorului construcțiilor și modul în care se determină cifra de afaceri pentru societățile care beneficiază de sprijin.
În cazul neadoptării măsurilor prevăzute prin prezentul act normativ, sectorul construcțiilor va avea o contribuție negativă la crearea produsului intern brut, așa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai.
Atât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 au urmărit punerea în aplicare a prevederilor Acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, prin care a fost declarat „sectorul construcțiilor” sector prioritar de importanță națională pentru economia românească pentru următorii 10 ani.
Potrivit tezei a II-a a art. 1 din Acordul încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții: „(…) 1. Se declară sectorul construcțiilor sector prioritar, de importanță națională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1.01.2019. Prin „sector construcții” se înțelege activitatea de construcții, precum și principalele domenii de producere a materialelor de construcții, nominalizate în acest acord”.
Aplicând metodele de interpretare istorico-teleologică și sistematică prevederilor legale anterior menționate, concluzia care se impune este în sensul că „scopul” introducerii facilităților fiscale este reprezentat de protejarea sectorului economic al construcțiilor, facilitățile fiscale nefiind însă rezervate în mod exclusiv activităților specifice din sectorul de activitate „Construcții”, identificat ca atare în Ordinul nr. 337/2007 (secțiunea F — „Construcții”), ci și activităților identificate în cuprinsul ordinului ca aparținând altor sectoare de activitate (secțiuni), cu condiția ca acestea din urmă să aibă legătură directă/să fie adiacente sectorului construcțiilor.
O astfel de concluzie, referitoare la necesitatea existenței unei legături între activitățile de producere a „materialelor de construcții” și sectorul de activitate „Construcții”, se desprinde și din preambulul Acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, care precizează:
„Apreciind că sectorul construcțiilor reprezintă unul din domeniile prioritare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,
Ținând cont că activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiții publice și private,
Având în vedere că în unele sectoare adiacente activității de construcții, care asigură materii prime și materiale de construcții, există o concurență ridicată a importurilor de astfel de produse, ceea ce face ca acestea să înregistreze rate de profitabilitate mai reduse decât în activitatea de construcții, realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,
Ținând cont că activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiții publice și private, ”.
Toate aceste mențiuni conduc către concluzia potrivit căreia, efect al declarării „sectorului construcțiilor”, astfel cum este definit în accepțiunea Acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, drept domeniu prioritar pentru realizarea obiectivelor din Planul de guvernare, legiuitorul a urmărit acordarea de facilități în scopul sprijinirii atât a activităților de construcții, specifice secțiunii F — „Construcții” din Ordinul nr. 337/2007, cât și a activităților „aflate în legătură directă cu activitatea de construcții”. Acesta reprezintă așadar motivul pentru care, cuocazia modificării Codului fiscal și a inserării dispozițiilor art. 60 pct. 5 lit. a) subpct. (i) și (ii) au fost indicate drept activități economice ce fac obiect al facilităților fiscale activitățile de construcții și activitățile aflate în legătură directă cu activitățile de construcții, prin prestarea celor din urmă putând fi asigurată, în mod eficient, atingerea obiectivului urmărit, respectiv protejarea și sprijinirea sectorului construcții.
În consecință, pentru a se asigura scopul reglementării, în determinarea limitelor în care sunt aplicabile facilitățile fiscale, dispuse prin normele de drept supuse interpretării, urmează a se avea în vedere desfășurarea de către angajatori atât a activităților de construcții, definite ca atare în Ordinul nr. 337/2007, la secțiunea F — „Construcții”, cât și a activităților adiacente activității de construcții, inclusiv cele definite la secțiunea C — „Industria prelucrătoare”, clasa CAEN 2511, dacă sunt în legătură directă cu activitățile specifice sectorului de activitate „Construcții” (descrise la secțiunea F din ordin).
Tot în legătură cu dezlegarea înțelesului și întinderii sintagmei „sectorul construcții”, utilizate în conținutul art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, o a doua constatare are în vedere faptul că norma legală dispune, așa cum s-a precizat anterior, asupra necesității îndeplinirii cumulative a condițiilor de la lit. a)—e), în scopul acordării facilităților fiscale, una dintre aceste condiții, menționată la art. 60 pct. 5 lit. b), fiind în legătură cu necesitatea realizării unei cifre de afaceri „din activitățile menționate la lit. a) și alte activități specifice domeniului construcții”, în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri.
În legătură cu această condiție, legiuitorul a prevăzut la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal că: „mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilității fiscale, se va stabili prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care se va publica pe site-ul instituției”.
În aplicarea dispozițiilor art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, a fost emis Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, care la art. 1 alin. (2) arată următoarele:
„Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut de prezenta metodologie se aplică de către societățile înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare societăți, care au înregistrat în actul constitutiv cel puțin unul din codurile menționate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, și care desfășoară efectiv activitate de construcții.”
133. Observând aceste dispoziții ale actului cu caracter normativ, precum și prevederile art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 în aplicarea cărora au fost date, într-o interpretare teleologică și sistematică a normelor concluzia care se impune este aceeași cu cea care a rezultat potrivit primei linii de argumentare, în sensul în care intenția legiuitorului a fost de a acorda facilități fiscale pentru activitățile specifice sectorului construcții (astfel cum este definit la secțiunea F — „Construcții” din Ordinul nr. 337/2007), precum și pentru alte activități ce se încadrează în codurile CAEN enumerate de norma fiscală, dacă au legătură directă cu activitatea de construcții.
În concluzie, pentru argumentele anterior expuse, se impune a se răspunde primei întrebări adresate de instanța de trimitere în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 și ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legeanr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat „Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice” — Cod CAEN 2511 aplică facilitățile fiscale doar pentru acele activități aflate în legătură directă cu activități din sectorul construcții, definite ca atare la secțiunea F — „Construcții” a Ordinului nr. 337/2007.
În ceea ce privește cea de-a doua întrebare cu care a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost reformulată, urmează a se constata că aceasta are ca obiect interpretarea și aplicarea prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2017 privind Codul de procedură fiscală, respectiv condițiile de aplicare a principiului in dubio contra fiscum.
O primă observație, ce se impune în dezlegarea chestiunii de drept, se referă la aceea că textul supus interpretării face parte din art. 13 al Codului de procedură fiscală, cu denumirea marginală „Interpretarea legii”, ce conține reguli de interpretare a normelor fiscale.
Din modul de redactare a normei de procedură, respectiv din modalitatea în care au fost ordonate alineatele articolului 13, se reține că legiuitorul a stabilit o ordine în aplicarea regulilor de interpretare, pornind de la interpretarea literală și continuând cu interpretarea sistematică și istorico- teleologică, subliniind mai apoi, la alin. (5), că: „Prevederile legislației fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul”.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, abia după epuizarea regulilor de interpretare de la alin. (1)—(5) și doar în ipoteza în care prevederile legislației rămân neclare se poate proceda la aplicarea principiului in dubio contra fiscum, în sensul în care norma se va interpreta în favoarea contribuabilului/plătitorului.
Observând obiectul sesizării de față, se constată că instanța de fond a interogat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu ca efect al persistenței neclarității legii, în urma aplicării regulilor de interpretare de la alin. (1)—(5) ale art. 13, ci drept consecință a existenței unor constatări anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, în legătură cu modul de stabilire, de către operatorul economic angajator, a salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectorul construcții, contrare constatărilor organelor fiscale de control.
Or, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu denumirea marginală „Aplicarea unitară a legislației”:
„(1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanțelor fiscale.
(2) Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislației fiscale.
(3) În cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează Comisia fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului cod, a legislației subsecvente acestora, precum și a legislației a cărei aplicare intră în sfera de competență a A.N.A.F. (…)
(5) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală. (…)(7) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
141. Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) teza a II-a din același act normativ:
„În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activității de asistență și îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum și soluția adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanța judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situații de fapt similare la același contribuabil/plătitor.”.”
În considerarea acestor dispoziții legale, se va reține că dețin competențe în interpretarea și aplicarea normelor fiscale Ministerul Finanțelor, organele de control fiscal, organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor, care emit opinii scrise prin care se asigură aplicarea unitară a legislației fiscale, precum și instanțele de judecată.
Se constată, așadar, că inspectoratele teritoriale de muncă nu dețin competențe în interpretarea normelor fiscale, sens în care se impun a fi observate inclusiv prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, potrivit cărora: „(3) Inspecția Muncii îndeplinește funcția de autoritate de stat, prin care asigură exercitarea controlului în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței.”
Conform art. 6 alin. (2) pct. A lit. a) și b) din același act normativ: „Inspecția Muncii are următoarele atribuții specifice: A. în domeniul relațiilor de muncă: „a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; b) controlează stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;”.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 488/2017, cu modificările ulterioare: „(2) Pe teritoriul județelor și al municipiului București, activitatea de control în domeniul de competență se realizează prin inspectoratele teritoriale de muncă, ale căror atribuții sunt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al inspectoratului teritorial de muncă, aprobat prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.”
În concluzie, în considerarea prevederilor anterior expuse, ce determină limitele de competență în interiorul cărora acționează inspectoratele teritoriale de muncă, nu se poate aprecia că formularea unui punct de vedere de către un astfel de organism de control, prin care sunt interpretate și aplicate dispoziții speciale din legislația muncii (inclusiv în legătură cu determinarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectorul construcții), ar putea fi echivalentă epuizării etapelor de interpretare reglementate de art. 13 alin. (1)—(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a se proceda la aplicarea principiului in dubio contra fiscum reglementat de art. 13 alin. (6) din același act normativ și pentru a fi obligat organul fiscal la recunoașterea dreptului angajatorului la aplicarea facilităților fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Pentru aceste motive, se va răspunde celei de-a doua întrebări formulate de instanța de trimitere în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatările anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectorul construcții, nu constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoașterea dreptului la aplicarea facilităților fiscale reglementate de art. 60 pct. 5, art. 1381 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
