În Monitorul Oficial partea I nr. 792/12.VIII.2024 a fost publicată decizia 32 din 17 iunie 2024 prin care Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.006/87/2022, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare, norma de trimitere care face referire la condițiile de acordare a pensiei de urmaș pentru copiii celor morți sau dispăruți în război, precum și pentru copiii celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R., ca accidentați sau invalizi de război, implică și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte prezintă cu titlu prealabil, dat fiind faptul că problematica în discuție a format obiectul unor acte normative care au reglementat succesiv materia, se impune o prezentare a soluțiilor legislative conținute de acestea.
79. După Al Doilea Război Mondial, pensiile I.O.V.R. și condițiile de acordare a acestora au fost reglementate prin Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 292 din 30 iulie 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.081/1959, cu modificările și completările ulterioare.
80. Astfel, conform art. 8 din acest regulament, aveau vocație de a beneficia de pensia de urmaș I.O.V.R doar urmașii celor morți sau dispăruți în război, precum și urmașii celor care au fost pensionari ca invalizi sau accidentați în război, dar numai dacă îndeplineau condițiile prevăzute pentru acordarea pensiei de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat reglementate prin Decretul nr. 292/1959.
81. Dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 292/1959 reglementau vocația la pensia de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat în favoarea membrilor de familie, și anume a copiilor, soțului, soției, părinților, fraților și surorilor care se aflau în întreținerea celui decedat.
82. În privința copiilor, pensia de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat era acordată, potrivit art. 29 din Decretul nr. 292/1959:
a) până la vârsta de 16 ani sau, dacă urmau o școală, până la vârsta de 18 ani;
b) orfanii de ambii părinți, precum și copiii acelora care beneficiau de pensie pentru merite deosebite, care urmau studii superioare, până la terminarea studiilor, fără a depăși, însă, vârsta de 25 de ani;
c) dacă au devenit invalizi de orice grad, până la împlinirea vârstelor arătate la lit. a) sau b) sau, în termen de cel mult un an de la împlinirea acestor vârste, pe toată durata invalidității.
83. Decretul nr. 245/1977 a fost în vigoare de la 29 iulie 1977 până la 31 martie 1999, fiind abrogat și înlocuit prin Legea nr.49/1999.
84. Și acest act normativ a reglementat pensiile I.O.V.R. care se acordă invalizilor și accidentaților de război, urmașilor celor morți sau dispăruți în război, precum și urmașilor foștilorpensionari invalizi și accidentați de război, domeniul de aplicare a actului normativ fiind astfel stabilit prin art. 1 din Decretul nr. 245/1977.
85. În ceea ce privește copiii și soțiile celor morți sau dispăruți în război, precum și ai celor care au decedat ulterior ca pensionari I.O.V.R., art. 5 din Decretul nr. 245/1977 stabilea că aceștia „au dreptul la pensie de urmaș, în condițiile în care se acordă, potrivit legii, pensiile de urmaș, în cadrul asigurărilor sociale de stat”.
86. La acel moment, pensiile de asigurări sociale de stat erau supuse reglementării Legii nr. 3/1977, în vigoare de la 1 iulie 1977 până la 31 martie 2001, când a fost abrogată prin Legea nr. 19/2000.
87. Art. 39 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 stabilea că pensia de urmaș se acordă copiilor și soției, în condițiile prevăzute de această lege, iar art. 40 din lege instituia regulile aplicabile pentru acordarea dreptului la pensia de urmaș în cazul copiilor: „(1) Copiii au dreptul la pensie de urmaș până la vârsta de 16 ani sau, dacă continuă studiile, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 ani.
(2) Copiii urmași care, înainte de a împlini vârsta de 16 ani, au devenit invalizi de gradul I sau II, primesc, după încetarea plății pensiei de urmaș pe toată perioada invalidității, un ajutor de 350 lei lunar pentru gradul I și de 300 lei lunar pentru gradul II.”
88. Legea nr. 49/1999, în vigoare de la 1 aprilie 1999, reglementează dreptul analizat în art. 5 alin. (1). Conform acestui text legal, copiii celor morți sau dispăruți în război, precum și ai celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R. „au dreptul la pensie de urmaș în condițiile în care se acordă, potrivit legii, pensiile de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat”.
89. Potrivit art. 66 din Legea nr. 19/2000, „Copiii au dreptul la pensie de urmaș:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b)”.
90. Legea nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001 până la 31 decembrie 2010, a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 263/2010, la care se referă sesizarea ce formează obiectul prezentei dezlegări.
91. În reglementarea Legii nr. 263/2010, pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii, conform art. 83. Condițiile de acordare a pensiei de urmaș cuvenite copiilor sunt stabilite de art. 84 din Legea nr. 263/2010. Astfel, „Copiii au dreptul la pensie de urmaș:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b)”.
92. Așadar, o primă concluzie ce se poate desprinde din analiza normelor juridice edictate în materia pensiei I.O.V.R., cel puțin în ultimii 65 de ani, este aceea că dreptul acordat prin prevederile analizate – cuprinse în prezent în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 — reprezintă o modalitate în care statul român sprijină destinatarii normei, în condițiile și limitele stabilite de lege, în cazul pierderii susținătorului, decedat sau dispărut în război ori decedat ulterior, în contextul în care era beneficiarul unei pensii I.O.V.R, ca invalid sau accidentat de război.Recurgând la metoda de interpretare logică a dispozițiilor legale enunțate, în sensul că, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că, trimițând la condițiile de acordare a unui drept prevăzut de o anumită reglementare generală, fără a le exclude pe unele dintre acestea, textul legal presupune îndeplinirea tuturor condițiilor legale instituite de norma la care trimite pentru recunoașterea dreptului. Astfel, dacă legea nu face vreo distincție între condițiile instituite de norma la care face trimitere, nici interpretul nu trebuie să o facă, nefiind permisă realizarea unor distincții pe care legea nu le prevede.
94. Interpretarea expusă nu poate fi înlăturată, în cazul concret, de regula de interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării sale. Această regulă de interpretare logică a legii civile presupune că orice normă juridică trebuie interpretată în așa mod încât să se identifice posibilitatea aplicării ei, și nu să se motiveze imposibilitatea aplicării sale. Or, în cazul concret supus interpretării, nu este în discuție o imposibilitate de aplicare a normei legale, aceasta având aptitudinea de a fi aplicată în condițiile care rezultă din textul său. Împrejurarea că, la un moment dat, respectiva normă nu va mai putea fi aplicată datorită faptului că ipoteza reglementată de ea nu se mai poate materializa, în mod obiectiv, datorită trecerii timpului, nu presupune că respectiva normă nu s-ar fi aplicat, în perioada corespunzătoare de timp, la situațiile pe care aceasta le reglementa.
95. De altfel, inclusiv din expunerea de motive care a însoțit proiectul de act normativ materializat ulterior în Legea nr. 49/1999, inițiatorii legii au subliniat că la momentul anului 1999 se estima un număr de aproximativ 32.417 beneficiari ai legii, număr aflat în continuă și constantă descreștere „datorită vârstei înaintate” a acestor beneficiari.
96. În acest context, este de observat că, date fiind ipotezele reglementate de dispoziția legală care formează obiectul analizei, sfera sa de aplicare, din punctul de vedere al beneficiarilor săi, se află într-o continuă și constantă descreștere, urmând a exista un moment în care, într-adevăr, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 nu își vor mai găsi aplicare.
97. Pe de altă parte, datorită similitudinii de reglementare, se poate observa că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999, deși este cuprins într-un act normativ nou, asigură continuitate unor norme juridice preexistente, regăsite anterior în Decretul nr. 292/1959 și regulamentul său de aplicare, precum și în Decretul nr. 245/1977, concretizând legislativ intenția constantă a legiuitorului de sprijinire a persoanelor vizate de textul legal și de asigurare a unei forme de ajutor material din partea statului român, sub forma juridică a unei pensii speciale de urmaș (pensia de urmaș I.O.V.R.), a cărei acordare presupune însă îndeplinirea unor condiții legale.
98. Legiuitorul din anul 1999 avea libertatea de a lărgi sfera de aplicare a normelor ce reglementează pensia de urmaș I.O.V.R., atât în privința destinatarilor normei, cât și sub aspectul duratei de timp în care beneficiarii normei urmau să primească o astfel de pensie. Neprocedând astfel ci, dimpotrivă, trimițând la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat, la fel ca și reglementările anterioare analizate mai sus, rezultă că dispozițiile Legii nr. 49/1999 nu au instituit un drept nou în peisajul legislativ românesc, ci au reluat și menținut în dreptul obiectiv național, în aceeași formulare și cu același conținut, norme juridice preexistente, care stabileau condițiile de acordare a pensiei I.O.V.R. pentru urmașii celor morți, dispăruți, invalizi sau accidentați în război, prin trimitere la condițiile generale necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat.Dintr-o altă perspectivă, limitarea pensiei de urmaș I.O.V.R. care se acordă copiilor celor morți, dispăruți, invalizi sau accidentați în război, cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani, adică în limitele în care se acordă și pensia de urmaș de drept comun, este susținută și de natura juridică a pensiei de urmaș.
100. În acest sens sunt de observat statuările conținute în Decizia nr. 6 din 5 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 8 martie 2024, referitoare la prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010: „89. Într-un prim plan de analiză se reține că pensia de urmaș reprezintă, potrivit doctrinei (a se vedea, în acest sens, A. Athanasiu, Reflecții privind pensia de urmaș din perspectiva naturii sale juridice, în Revista Dreptul nr. 11/2020), o obligație legală de întreținere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susținătorului, ca urmare a decesului acestuia, și care prin voința legiuitorului este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate și de stabilire specifice a cuantumului său.
90. În esență, aceasta are natura juridică de pensie derivată din pensia susținătorului decedat anterior.”
101. Astfel, în cazul pensiei de urmaș, dată fiind natura sa juridică, de obligație legală de întreținere, întinderea obligației statului român nu o poate depăși pe cea a susținătorului, pe care a preluat-o conform legii.
102. Există totuși un element de diferență în ceea ce privește condițiile de acordare a pensiei de urmaș de drept comun (cea reglementată în cadrul asigurărilor sociale de stat) în raport cu condițiile de acordare a pensiei de urmaș I.O.V.R. Astfel, pensia de urmaș de drept comun se acordă urmașilor celui decedat numai dacă acesta din urmă, la data decesului, era pensionar ori îndeplinea condițiile legale pentru obținerea unei pensii [în ordine cronologică: art. 28 alin. (2) din Decretul nr. 292/1959, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, art. 65 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 83 din Legea nr. 263/2010]. O astfel de condiție nu trebuie îndeplinită în ipoteza pensiei de urmaș I.O.V.R., astfel că urmașii celui decedat sau dispărut în război beneficiază de această pensie de urmaș cu caracter special, indiferent dacă, la data decesului antecesorului lor, acesta îndeplinea condițiile legale pentru obținerea unei pensii, dar numai până la limitele de vârstă stabilite de lege, în cazul urmașilor copii.
103. Este de observat că, în situațiile în care legiuitorul a dorit acordarea unei forme de sprijin material fără a ține seama de criteriul vârstei beneficiarului, a introdus o reglementare care exprimă expres această intenție. În acest mod s-a procedat în cazul altor drepturi acordate de stat, cum ar fi cele stabilite în favoarea eroilor-martiri și luptătorilor care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987.
104. În această situație, Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 (Legea nr. 341/2004), instituia, prin art. 4 alin. (2) lit. c), dreptul la o indemnizație lunară reparatorie pentru copilul eroului-martir, acordând un coeficient de 1,10 până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără adepăși vârsta de 26 de ani, indiferent în întreținerea cui se află, și un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani.
105. Acest text legal a fost supus interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, prin Decizia nr. 23 din 19 martie 2018, a stabilit că: „Dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, nu impun nicio condiție pentru acordarea indemnizației lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.”
106. Astfel, chiar dacă intenția de sprijinire și de acordare a unei forme de ajutor material din partea statului român este comună celor două drepturi, există elemente care le diferențiază și care determină concluzia că, în cazul dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999, vârsta solicitantului este relevantă deoarece reprezintă o condiție stabilită de actul normativ în acest sens.
107. Pe de o parte, natura juridică a celor două drepturi este diferită: dreptul acordat conform Legii nr. 341/2004 are natura juridică a unei indemnizații lunare reparatorii acordate copilului eroului-martir, ca beneficiu ce face parte dintr-un ansamblu de măsuri instituite de lege pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989; în privința dreptului acordat copiilor celor morți sau dispăruți în război, precum și ai celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R., dreptul acordat este calificat de lege ca fiind o pensie de urmaș, care suplinește obligația legală de întreținere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susținătorului ca urmare a decesului acestuia și care, prin voința legiuitorului, este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate și de stabilire specifice a cuantumului său.
108. Pe de altă parte, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 trimite expres la condițiile în care se acordă pensiile de urmaș în cadrul asigurărilor sociale de stat, fără a elimina unele dintre acestea, iar art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004 prevede expres acordarea dreptului la indemnizația lunară reparatorie pentru copilul eroului-martir după vârsta de 26 de ani.
109. Prin urmare, se impune concluzia că, dacă art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 trimite expres la condițiile de acordare a dreptului de pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, fără a conține nicio prevedere derogatorie, nu există temei pentru a considera că nu este necesar să fie îndeplinită vreuna dintre aceste cerințe la care norma specială face trimitere.
110. În consecință, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 se interpretează în sensul că, pentru a beneficia de pensia de urmaș reglementată de acest act normativ, solicitantul trebuie să facă dovada calității de copil al persoanei moarte, dispărute în război sau al fostului pensionar I.O.V.R., precum și să îndeplinească condițiile legale impuse în cadrul asigurărilor sociale de stat pentru acordarea pensiei de urmaș. În cazul copiilor, conform art. 84 din Legea nr. 263/2010, condițiile de acordare a pensiei de urmaș sunt: vârsta sub 16 ani sau, dacă solicitantul își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, sau pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care solicitantul se afla în una dintre situațiile anterioare.
