În Monitorul Oficial partea I nr. 1071/25.X.2024 a fost publicată Decizia nr.48 din 7 octombrie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bacău — Secția I civilă, în Dosarul nr. 5.613/270/2019/a1*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă instanța a soluționat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, însă a omis să se pronunțe asupra unei categorii de cheltuieli de judecată, solicitate și dovedite cu înscrisuri depuse la dosar (spre exemplu, onorariul cuvenit expertului judiciar), partea a cărei cerere a fost omisă de la pronunțare poate recurge la complinirea acestei omisiuni prin promovarea unei cereri de completare, în condițiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau la îndreptarea hotărârii judecătorești prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă?”.
Judecătoria Onești, prin Sentința civilă nr. 410 din 8 martie 2023, a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1.180 din 6 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.613/270/2019 al aceleiași instanțe, în sensul obligării intimatului să achite contestatorului suma de 1.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată — onorariu expert, achitat conform ordinelor de plată depuse.
În motivare, conform art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă cererea de completare, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: cererea să fie formulată în termenul în care se poate declara apel sau recurs împotriva hotărârii, iar instanța să fi omis soluționarea unui capăt de cerere.
În ceea ce privește prima condiție s-a arătat că cererea de completare a fost formulată în termenul legal, cât timp împotriva Sentinței civile nr. 1.180 din 6 iulie 2022 se putea formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, anume de la 19 octombrie 2022, iar cererea de completare a fost depusă la 21 octombrie 2022.
Referitor la cea de-a doua condiție, s-a constatat că petentul a solicitat, cu ocazia dezbaterilor în fond, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de expert în cuantum de 1.800 lei, sens în care au fost depuse la dosar documentele justificative; pe fondul cauzei, instanța a admis contestația la executare formulată de contestator, a anulat actele de executare emise și încheierea de încuviințare a executării silite și, reținând culpa intimatului în demararea procedurii executării silite, care a determinat formularea contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar, l-a obligat pe intimat să achite contestatorului suma de 70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare copii dosar execuțional, omițând însă a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, care sunt, de asemenea, speze avansate de partea care a câștigat procesul.
Împotriva Sentinței civile nr. 410 din 8 martie 2023 a Judecătoriei Onești a formulat apel intimatul (sindicat), solicitând admiterea căii de atac și, în ceea ce privește cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 1.180 din 6 iulie 2022, respingerea ca inadmisibilă, cheltuielile fiind solicitate la termenul din 6 iulie 2022, dată la care instanța s-a pronunțat asupra fondului. A susținut că este unanim acceptat, în doctrină și în jurisprudență, că, dacă solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată intervine după primul termen de judecată pentru reclamant, respectiv după momentul depunerii întâmpinării pentru pârât, partea nu le va mai putea solicita în cadrul aceluiași proces.
Totodată, având în vedere Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cererea prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată reprezintă o acțiune nouă, principală, adresată pe calea dreptului comun, supusă timbrajului conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013; în cauza dedusă judecății, cheltuielile de judecată nu au fost solicitate în termenul prevăzut de lege, nici ulterior, timp de trei ani, situație în raport cu care partea are deschisă calea unei cereri separate pentru recuperarea sumelor de bani avansate cu acest titlu. A mai arătat că cererea de completare este inadmisibilă, în contextul în care, conform minutei întocmite cu ocazia întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale curților de apel din 11—12 mai 2017, opinia majoritară exprimată a fost în sensul că partea are deschisă calea îndreptării hotărârii, prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă instanța învestită cu o astfel de cerere s-a pronunțat parțial asupra solicitării privind acordarea cheltuielilor de judecată, omițând anumite sume de bani cerute cu acest titlu.
Intimatul-contestator (penitenciar) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, și, referitor la excepția inadmisibilității cererii de completare a dispozitivului, a menționat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 10 zile de la comunicare și prima instanță a reținut că cheltuielile de judecată au fost solicitate, în sensul obligării intimatului la plata onorariului de expert.
Prin cererea formulată la 4 decembrie 2023, apelantul- intimat (sindicat) a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și de Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării Tribunalului Bacău în Dosarul nr. 5.613/270/2019/a1*, cu privire la omisiunea acordării unora dintre cheltuielile de judecată, prin raportare la art. 444 alin. (1) din același act normativ, anume în ipoteza în care instanța de executare a omis să se pronunțe cu privire la unele dintre sumele solicitate cu acest titlu, spre exemplu cheltuielile cu expertul judiciar; întrebarea preliminară vizează chestiunea dacă partea are deschisă calea îndreptării hotărârii judecătorești prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau, dimpotrivă, calea completării hotărârii prevăzută de art. 444 alin. (1) din același cod.
În cadrul soluționării apelului, Tribunalul Bacău — Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări și suspendarea cauzei.
În motivare, Înalta Curte arată că dispozițiile legale supuse interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au intrat în vigoare la 15 februarie 2013, actul normativ care le conține fiind publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010; de asemenea, art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă a fost modificat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Ca atare, nu se poate reține că se pune problema unor reglementări intrate de curând în vigoare.
Din examenul jurisprudențial al hotărârilor judecătorești atașate prezentului dosar și evidențiate în precedent se constată că instanțele naționale s-au confruntat cu problema interpretării normelor juridice evocate în întrebarea preliminară, pronunțând, până în prezent, un număr consistent de hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza apelului, privind problema căii procedurale de urmat pentru recuperarea, în integralitate, a cheltuielilor de judecată în ipoteza în care instanțele au acordat o parte din sumele de bani cuvenite cu acest titlu, și, totodată, au omis să se pronunțe asupra unei/unor categorii de cheltuieli, solicitate de partea interesată.
În condițiile în care există o jurisprudență consistentă în materie în legătură cu problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită condiția noutății acesteia.
Mai mult, din verificarea sumară a hotărârilor judecătorești pronunțate, cele mai multe dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat trei opinii, aparent contradictorii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor menționate în sesizare, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii preliminare, care are doar rolul de a preveni crearea unei jurisprudențe neunitare, iar nu de a o înlătura în cazul în care deja s-au pronunțat hotărâri definitive opuse.
Astfel, în esență, unele instanțe au considerat că procedura care trebuie urmată în ipoteza dată vizează formularea cererii de completare a dispozitivului sentinței omisive, în condițiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă (curțile de apel Craiova, Galați, Pitești, Constanța, Ploiești, București, Oradea, Iași, Brașov, Cluj și instanțele arondate; Tribunalul Suceava și instanțele arondate).
Dimpotrivă, alte instanțe au stabilit că solicitarea cheltuielilor de judecată suplimentare și neacordate poate fi formulată prin intermediul unei cereri de îndreptare a hotărârii, conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă (tribunalele Gorj, Brăila, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, Curtea de Apel Cluj).
Într-o ultimă opinie, instanțele au reținut că astfel de cheltuieli pot fi obținute doar în urma exercitării căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care s-a omis acordarea lor (judecătoriile Filiași, Cluj, tribunalele Cluj, Sălaj).
Nu în ultimul rând, se impune a se observa nu numai că practica judiciară este amplă în dezbaterea chestiunii în discuție, astfel cum s-a arătat mai sus, dar este diversificată chiar la nivelul aceleiași instanțe.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt întrunite premisele necesare declanșării mecanismului de unificare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prezenta sesizare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
