La Senat a fost înregistrată pentru dezbatere (pe data de 14 februarie 2025) propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. (B37/2025)
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) punctul B) lit. a) din Legea nr. 47/1992, în exercitarea acestei atribuții, Curtea Constituțională adoptă hotărâri și veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.Analizând comparativ cele două categorii de acte, deciziile și hotărârile Curții Constituționale, constatem că deciziile se adoptă în exercitarea atribuțiilor cu caracter jurisdicțional, pe când hotărârile se adoptă în exercitarea atribuțiilor Curții cu caracter administrativ, respectiv: alegerea Președintelui, interimatul și inițiativa legislativă. Constituția conține în art. 147 prevederi inclusiv cu privire la regimul juridic al deciziilor Curții Constituționale. Astfel, dispozițiile art. 147 alin. (4) prevăd că: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial de la data publicării; deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.” Nu există însă nici o dispoziție privind natura juridică a hotărârilor CCR. În art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se prevede că „Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.Apreciem că prevederea art. 11 alin. (3) din lege se impune a fi modificată, pentru următoarele argumente:
A. Această prevedere vine în contradicție cu însăși Constituția, care cuprinde în art. 147 prevederi doar pentru deciziile CCR.
B. Dacă legiuitorul ar fi considerat necesar, ar fi prevăzut pe lângă decizii și hotărârile.
C. Rezultă concluzia că Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (3), prin forma actuală, adaugă la Constituția României.
D. Legiuitorul Constituant nu a făcut acest lucru, deoarece a considerat că hotărârile, fiind adoptate în exercitarea unor atribuții administrative, au caracter de acte administrative jurisdicționale. Ele trebuie să poată fi atacate în fața unei instanțe judecătorești.
A nu proceda astfel înseamnă a accepta că o hotărâre a CCR poate afecta persoane, dar acestea nu pot să o atace în fața instanței de contencios administrativ, ceea ce contravine atât cu dispozițiile art. 21 din Constituția României, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.O altă modificare preconizată vizează schimbarea statutului juridic al membrilor Curții Constituționale, pe care Constituția îi evoca prin denumirea de judecători.
A) Prima modificare preconizată vizează condițiile impuse pentru numirea judecătorilor Curții Constituționale, care sunt prevăzute în art. 143, intitulat „Condiții pentru numire”. Textul prevede că „Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.” În cei 32 de ani de când funcționează Curtea Constituțională, s-a constatat că, în ceea ce privește condiția înaltei competențe profesionale, aceasta este ignorată în practică într-o manieră care, practic, o golește de conținut. Singurul criteriu care este avut în vedere este cel politic, susținerea politică fiind cea care propulsează în această importantă demnitate în stat persoane care îndeplinesc condițiile formale ale pregătirii juridice și vechimii, fără a împlini însă pe cel al competenței profesionale înalte.
De aceea, este necesar să se instituie o procedură de recrutare specială, care să se declanșeze printr-o verificare și selecție realizate de către o Comisie constituită în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, formată din 9 persoane, desemnate în această calitate prin tragere la sorți. În acest fel, apreciem că influența politică în numire se va diminua într-un mod considerabil, de natură să asigure numirea unor judecători care satisfac exigentele constituționale și care pot realiza în mod obiectiv înalta misiune care revine Curții Constituționale.
B) O ultimă modificare preconizată prin această propunere legislativă vizează regimul răspunderii și revocării membrilor Curții Constituționale, într-un mod care implică și Parlamentul, prin cele două Camere ale sale. Apreciem că reglementările existente le conferă o imunitate care depășește limitele rezonabile pentru orice titular al unei demnități publice și transformă această instituție într-o supraputere necontrolabilă, cu consecințe nefaste pentru un stat de drept autentic. Parlamentul reprezintă, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. El are, potrivit art. 95 și 96 din Constituție, competența de a-l suspenda pe președinte și, respectiv, de a-l pune sub acuzare. Cu atât mai mult apreciem că trebuie să dobândească atribuții și în ceea ce îi privește pe judecătorii Curții Constituționale. De aceea, considerăm că este nevoie ca acest statut și prin exercitarea unor atribuții în ceea ce privește răspunderea să concretizeze revocarea din funcție a judecătorilor constituționali.
O ultimă situație care impune modificarea Legii nr. 47/1992 constă în elaborarea și comunicarea Raportului urgent privind anularea rezultatelor alegerilor de către instanțele constituționale, emis la 27 ianuarie 2025 în conformitate cu art. 1 al regulamentului de procedură revizuit al Comisiei de la Veneția.
Potrivit par. 78 din acest Raport, Comisia face următoarele recomandări-cheie: A. Deciziile de anulare a rezultatului alegerilor ar trebui să fie luate de cel mai înalt organism electoral, iar aceste decizii ar trebui să poată fi revizuite de cel mai înalt organism judiciar, de Curtea Constituțională sau de o instanță electorală specializată, în cazul în care există un astfel de organism judiciar.
B. Competența instanțelor constituționale de a invalida alegerile din oficiu — dacă există — ar trebui să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată în mod clar;
C. Anularea unei părți a alegerilor sau a alegerilor în ansamblu poate fi permisă numai în circumstanțe foarte excepționale, ca ultimă rație și cu condiția ca neregularitățile din procesul electoral să fi putut afecta rezultatul votului;
D. Procesul decizional privind rezultatele alegerilor trebuie să fie însoțit de garanții adecvate și suficiente care să asigure, în special, o procedură echitabilă și obiectivă și o decizie suficient de motivată, bazată pe fapte clar stabilite care dovedesc nereguli atât de semnificative încât acestea ar fi putut influența rezultatul alegerilor; părțile afectate trebuie să aibă posibilitatea de a-și prezenta opiniile și dovezile, iar puterea discreționară a judecătorului care examinează chestiuni electorale trebuie să fie ghidată și limitată de condițiile de lege; deciziile trebuie luate în termene rezonabile;
E. Ar trebui să fie posibilă contestarea rezultatelor alegerilor pe baza încălcării drepturilor și intereselor electorale de către stat, actori electorali publici și privați, precum și pe baza influenței mass-mediei, în special, a mass-mediei sociale, inclusiv a celor sponsorizate și finanțate din străinătate;
F. Statele ar trebui să reglementeze consecințele tulburărilor informaționale, ale atacurilor cibernetice și ale altor amenințări digitale la adresa integrității electorale; candidaților și partidelor trebuie să li se acorde un acces corect și echitabil la mass-media online, iar reglementările ar trebui puse în aplicare pentru a garanta că sistemele de inteligență artificială ale intermediarilor de internet nu favorizează anumite partide sau candidați în detrimentul altora.
G. Normele generale privind finanțarea și transparența campaniilor electorale ar trebui aplicate campaniilor online care utilizează platforme de socializare; statele ar trebui, de asemenea, să reglementeze faptul că publicitatea electorală online trebuie identificată ca atare și trebuie să fie transparentă și ca platformele de socializare trebuie să dezvăluie date privind publicitatea politică și sponsorii acesteia.
Impun modificarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel: „Deciziile, Hotărârile și Avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Propunem completarea acestui text cu alte două alineate, care vor fi (3′) și (3^2), astfel:
„(3′) : Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
„(3^2) : Hotărârile Curții Constituționale pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.”
2.2. Se impune, de asemenea, necesitatea modificării și completării art. 5 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 cu privire la numirea judecătorilor Curții Constituționale.
Este necesar ca numirea în funcția de judecător CCR să se facă exclusiv pe baza unor criterii de competență profesională în profesia din care provin și probitate a acestora, respectiv recrutarea să fie realizată prin examinarea riguroasă a competenței profesionale, experienței acumulate în profesie, însușirea tuturor cunoștințelor necesare, corespunzător profilului unui legiuitor constituant, de către o Comisie a ICCJ, de verificare a condițiilor prevăzute de art. 61 alin. (3) din Constituție, formată din 9 judecători care să fie desemnați prin tragere la sorți.
Chiar legislația europeană aplicabilă statelor membre, inclusiv României, impune ca numirea și promovarea judecătorilor CCR să se facă pe criterii obiective, care să aibă la bază competența profesională, integritatea și eficiența acestora. În baza rezultatelor obținute în urma derulării procedurii de recrutare pe criterii meritocratice a judecătorilor CCR de către Comisia constituită în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Camera Deputaților, Senatul și Președintele României vor putea face propunerile către Parlamentul României, dintre persoanele verificate de către ICCJ.
Astfel, am propus în acest proiect normativ modificarea art. 5 alin. (2), considerând necesar să completăm cu precizarea că judecătorii numiți de Camera Deputaților, Senat și de către Președintele României sunt aleși doar dintre persoanele care au fost recrutate de Comisia de verificare din cadrul ICCJ, printr-o comisie formată din 9 judecători care sunt desemnați prin tragere la sorți.
2.3. Se impune eliminarea art. 38 din Lege, având în vedere că atribuția pe care o prevede acest text pentru Curtea Constituțională urmează a fi transferată Autorității Electorale Permanente.
2.4. Modificarea art. 44 alin. (2) și (4), după cum urmează:
„(2) Vacanța funcției de Președinte al României se constată la cererea președintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a președintelui interimar care exercită atribuțiile Președintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcție, precum și a unui număr de 50 de deputați sau 25 de senatori.”
„(4) Dacă interimatul funcției de Președinte al României se datorează imposibilității temporare de a-și exercita atribuțiile, cererea se face de Președintele României sau de președintele uneia dintre Camerele Parlamentului, precum și a unui număr de 50 de deputați sau 25 de senatori.”
2.5. Modificarea art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, se face în sensul că „Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, la cererea Parlamentului, formulată de către 50 de deputați sau 25 de senatori sau la cererea Avocatului Poporului!”
2.6. De asemenea, se impune și completarea art. 66 din Legea nr. 47/1992, cu litera d), literă nou introdusă, în sensul că: „Mandatul de judecător al Curții Constituționale încetează prin revocarea judecătorilor din funcție, la cererea a două treimi din numărul total al senatorilor și deputaților”.
Această modificare se impune pentru asigurarea unui control obiectiv al activității membrilor CCR, pentru a se evita depășirea competențelor și abuzurilor de orice fel, interferarea cu celelalte puteri ale Statului, respectiv excluderea posibilității judecătorilor CCR de a se comporta ca o instanță extraordinară, suprastatală, se arată în expunerea de motive.
