Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, miercuri, o sesizare formulată de Curtea de Apel Ploiești referitoare la folosirea sintagmei ”substanțe psihoactive” în articolul 336 alin. (2) din Codul Penal. Potrivit Curții Supreme, aceasta include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr.194/2011, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii speciale nr.143/2000 și al Legii speciale nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
Decizia nr.48 în dosarul nr.833/1/2021
Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr.5989/315/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept:
„Folosirea sintagmei de „substanțe psihoactive” în conținutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noțiunii de substanțe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse și substanțele prevăzute în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.”
Stabileşte că „Folosirea sintagmei de „substanţe psihoactive” din cuprinsul normei de incriminare a art.336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii speciale nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii speciale nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Tot azi ÎCCJ a respins o sesizare prealabilă referitoare la aplicarea articolului 37 din Codul Penal:
Decizia nr.49 în dosarul nr.860/1/2021
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3835/308/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
„1. Aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desfiinţarea sentinţei penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate, iar în caz afirmativ această desfiinţare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă?
2. În aplicarea art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive ale hotărârii anterioare care este desfiinţată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunţă o soluţie cu privire la infracţiunea în întregul său?
3. Obligaţia referitoare la munca în folosul comunităţii stabilită potrivit art. 93 alin.(3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desfiinţează se deduce dintr-o eventuală obligaţie de aceeaşi natură stabilită în cauza în care se judecă infracţiunea în integralitatea sa?”
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.