Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, luni, o sesizare prealabilă formulată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanței supreme referitoare la interimatul la conducerea Inspecției Judiciare (IJ), în cazul vacantării acestei funcții. ÎCCJ a stabilit că prevederea potrivit căreia inspectorul șef al IJ și adjunctul său rămân pe funcții după expirarea mandatelor până la ocuparea acestora prin numire ”nu dă naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi”.
Decizia nr. 15 din 14 martie 2022 a ÎCCJ:
Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2022.
Texte de lege invocate în sesizarea prealabilă:
Art. 67 alin.7 din Legea 317/2004 – (7) În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii.
Articolul II din Ordonanta de urgentă nr.77/05.09.2018 – Prevederile art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și situațiilor în care funcția de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile: