În ședința de luni 20 ianuarie, Înalta Curte a a admis prin Decizia nr. 2 sesizarea Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, formulată în dosarul nr. 5495/30/2022 şi, în parte, sesizările Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, formulate în dosarele nr. 2739/100/2023 şi nr. 3008/100/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, astfel cum a fost modificata si completata prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar.
Prin aceeași decizie a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, formulată în dosarul nr. 1526/111/2023, în ceea ce priveşte următoarea chestiune de drept: „Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, pentru voucherele de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente anului 2020, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, coroborat cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că obligaţia de a prevedea sume în buget cu această destinaţie revine angajatorului sau Ministerului Sănătăţii, reclamanţii fiind angajaţi ai unui spital clinic judeţean de urgenţă – UPU.”
Totodată ÎCCJ a respins ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, formulată în dosarul nr. 3149/90/2021, cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi a Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, în condiţiile prevederii de sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli legal aprobat, dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri, constând în contravaloarea acestor vouchere, precum şi în dobânzi legale penalizatoare?”.
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, formulate în dosarele nr. 2739/100/2023 şi nr. 3008/100/2023, în privinţa următoarelor chestiuni de drept: „Dacă art. 1 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 poate fi interpretat în sensul că, în ipoteza în care voucherele de vacanţă nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau emise, angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă sau, din contră, aceste norme se impun a fi interpretate în sensul că ulterior angajatorul poate fi obligat doar la despăgubiri egale cu contravaloarea voucherelor de vacanţă neacordate. Dacă modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare, poate fi interpretată în sensul că a instituit permisiunea acordării voucherelor de vacanţă şi în anul 2021, având în vedere interdicţia iniţial instituită prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În cazul în care răspunsul la cea de-a doua întrebare este în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă, în această situaţie se pot acorda dobânzi sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform art. 1.531 alin. (1) din Codul civil?”.
Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
