În ședința din 9 decembrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins , ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. 48817/3/2017. Sesizarea viza obținerea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept fundamentale în materie penală, având implicații directe asupra aplicării legislației naționale și protecției drepturilor fundamentale.
Curtea de Apel București a solicitat ÎCCJ clarificări în privința a cinci aspecte de drept ce au generat dezbateri juridice semnificative. Întrebările adresate vizează, în principal, compatibilitatea anumitor prevederi din dreptul intern cu standardele internaționale privind previzibilitatea și legalitatea legii penale, precum și impactul noțiunilor juridice neclare asupra principiului separației puterilor în stat.
Întrebările adresate:
1.Dacă lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului naţional de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale este compatibilă cu art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?
2. Dacă concursul de legi penale în timp este susceptibil de tratament juridic diferit, în funcţie de natura infracţiunii, fără încălcarea legalităţii incriminării, respectiv a art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 23 alin. (12) din Constituţia României, art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi fără încălcarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin introducerea unui tratament discriminatoriu?
3. Dacă în absenţa unor criterii prestabilite prin lege care să definească noţiunile de „risc sistemic de impunitate”, „număr semnificativ de cauze”, instanţa de judecată poate statua incidenţa acestora fără să încalce principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, astfel cum este protejat de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?
4. Dacă, prin raportare la principiul separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, evaluarea „riscului sistemic de impunitate” este compatibilă cu atribuţia de judecată ce revine unei instanţe învestite cu soluţionarea unei cauze concrete sau conduce la preluarea unor atribuţii ce aparţin autorităţilor cu competenţe în domeniul de reglementare al politicilor penale?
5. Dacă riscul sistemic de impunitate, apreciat ca atare, legitimează sau justifică întreruperea cursului prescripţiei, de o manieră clandestină, prin acte care nu se comunică suspectului sau inculpatului, fără a se crea o stare de incertitudine perpetuă dată de imposibilitatea unei aprecieri a intervalului de timp în care poate fi tras la răspundere penală, cu încălcarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?
Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
