Un complet al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) a refuzat să confirme redeschiderea urmăririi penale dispusă de procurorul general Gabriela Scutea în dosarul de la SIIJ al judecătorului orădean Levente Antik. Acesta a fost acuzat că ar fi primit 50.000 de euro de la fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, pentru a-i admite o contestație împotriva măsurii controlului judiciar. Cazul a fost închis acum patru ani, când s-a stabilit că fapta nu există.
Extras din minuta ÎCCJ:
Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul nr. 75/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, dispusă prin ordonanţa din 17 iunie 2022 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.1568/C/2022.
Acuzații clasate: fapta nu a existat
În dosarul în care procurorul general al României a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul Levente Antik, de la Curtea de Apel Oradea, a fost acuzat că, în iunie 2015, ar fi primit 50.000 de euro de la Alexandru Kiss, anchetat pe atunci de DNA pentru că ar fi favorizat mai multe firme cu ocazia unor proceduri de achiziții publice. Suma ar fi fost dată pentru ca magistratul să admită o contestație pe care Kiss a făcut-o împotriva măsurii controlului judiciar. Potrivit acuzațiilor, banii ar fi achitați prin intermediul soției judecătorului Antik și ar fi fost disimulați în onorariul avocatului Răzvan Doseanu.
Cazul a ajuns la DNA Oradea, în ancheta căreia au fost puse în aplicare inclusiv măsuri de filaj al judecătorului Antik, soției acestuia, al avocatului Doseanu și al lui Alexandru Kiss. ”Instanţa a încuviinţat pentru o perioadă de 30 de zile măsuri de supraveghere tehnică, constând în interceptarea comunicaţiilor, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, pe momente operative, supravegherea audio-video, în mediul ambiental, pătrunderea în spaţiul privat pentru activarea/dezactivarea mijloacelor tehnice. (…) Ulterior, această măsură a fost prelungită pentru încă 30 de zile, începând cu 5 martie 2016”, confirma Parchetul General doi ani mai târziu, citat de bihon.ro.
DNA, pe atunci condus de procurorul Ciprian Man, a dispus ”amânarea informării persoanelor în privinţa cărora s-a dispus măsuri de supraveghere tehnică până la finalizarea cercetărilor”, dar dosarul a ajuns la SIIJ, o dată cu înființarea acestei secții din Parchetul General. Pe 12 noiembrie 2018, procurorul Sorin Eugen Iasinovschi, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a clasat cauza, stabilind ”cu certitudine că nu există indicii cu privire la comiterea infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală in rem ori ale altor fapte de natură penală”.
După 4 ani, în iunie 2022, procurorul general al României a dispus redeschiderea urmăririi penale în acest dosar, fără ca motivul să fie făcut public. Însă măsura nu a fost acceptată de Înalta Curte, astfel că dosarul rămâne închis.
Sesizare la CCR
Tot pe 15 septembrie, ÎCCJ a admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție referitoare la reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale. Cererea a fost formulată de avocatul Răzvan Doseanu.
Extras din minuta ÎCCJ:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenţii Doseanu Răzvan Viorel şi Antik Levente Farcaş. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (l) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Defintivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2022.
Textul legal vizat de excepția de neconstituționalitate:
Art. 335 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală – Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale: (1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător.
DOCUMENT – Excepția de neconstituționalitate formulată de avocatul Răzvan Doseanu: