Mircea Bertea este profesor doctor, expert în educație. Președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice (ANCLP) din România. Membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET) Paris.Este unul cu care Bihorul ar trebui să se mândrească chiar dacă face istorie la Cluj. Mircea Bertea s-a născut la Tulca, a fost elev la Iosif Vulcan și spune că toată viața și-a petrecut-o în școală. Domnia sa atrage atenția asupra baremului în funcție de care absolvenții claselor a VIII-a primesc notele la examenul de astăzi de Limba și literatura română. „Am identificat o inadecvare a punctajelor acordate pentru ortografie, ortoepie și punctuație chiar la Limba și literatura română, aceasta fiind proba specifică de examen unde ar trebui ca cele trei elemente să fie cotate mai serios și cu responsabilitate. Așa cum este evaluată și notată ortografia în actualul barem, un candidat cu indiferent cât de multe greșeli de ortografie poate să obțină nota 9.60 la examen”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Mircea Bertea.Observațiile profesorului pe tema baremului le găsiți aici:
Mircea Bertea: Baremul de la proba de Limba română a Evaluării Naționale din Iunie 2023, o dovadă devenită deja obișnuință a atenției scăzute pe care scoala românească o acordă exprimării și scrierii corecte în limba noastră națională
Cine e profesorul Mircea Bertea?
A dus mai departe visul mamei care a urmat Liceul Pedagogic la Beiuș și a fost dată afară în anul patru fiindcă s-a descoperit că e fată de chiabur. Bunicul dintre mamă al profesorului Mircea Bertea a lucrat 20 de ani în America, s-a întors cu bani și a cumpărat o batoză și pământ pe care nu a vrut să le predea la naționalizare. Avea să sfârșească câteva săptămâni mai târziu în beciurile securității. “Suntem trei frați, toți suntem profesori…Eu am fost toată viața mea foarte ambițios. Toată viața am fost primul. Am terminat șef de promoție pe țară și așa am ajuns în Cluj…Am fost un elev care mânca cartea pe pâine, toată ziua învățam.Toate vacanțele le petreceam la țară, nu am văzut marea decât în studenție și asta m-a obișnuit cu munca, cu tot ce înseamnă ea la țară, de la păscutul gâștelor până la coasă, toate le-am cunoscut, inclusiv alergarea nebună cu caii jucându-ne de-a cowboy-i… Am fost omul unui ideal, am țintit spre ceea ce am vrut să fac cu orice preț”, a povestit ilustrul dascăl pentru NCN.
Profesorul anului în 2018, în competiția 10 pentru Cluj, Ilie-Mircea Berte este profesor doctor, cercetător în ştiinţele educaţiei, expert în evaluare (ARACIP, British Council) şi management educaţional, formator naţional în didactici de vârf şi transdisciplinaritate, consilier al editurii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, membru al Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare din Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.
Din septembrie 2008 este director al Colegiului Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, din octombrie 1996, profesor asociat al Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj și, din decembrie 2018, expert formare la Institutul de Științe ale Educației din București. La 31 august 2016, prin Decretul Prezidențial Nr. 787/2016, Președintele României l-a decorat pe profesorul dr. Mircea Bertea cu Ordinul pentru Învățământ în grad de cavaler.