Posibilitatea împăcării autorului unei infracțiuni de furt calificat cu victima sa a fost eliminată printr-o lege adoptată, marți, de Camera Deputaților. Actul normativ oferă acest drept doar în cazul furtului simplu (art. 228 Cod Penal) și al furtului în scop de folosință (art. 230 Cod Penal). Noua reglementare, care modifică articolul 231 din Codul Penal, vine după ce în practică s-a observat că, în multe situații, autorii furturilor se împăcau cu păgubiții prin returnarea bunurilor furate și nu primeau nici o sancțiune penală.
În urmă cu 6 ani, la intrarea în vigoare a noului cod penal, era introdusă posibilitatea împăcării pentru furtul calificat. De atunci, în practică s-a observat că măsura nu a condus la reducerea infracționalității.
”Potrivit datelor statistice privind infracțiunea de furt calificat, numai în perioada sem. I 2019, la nivelul Ministerului Public s-au adoptat soluții de clasare într-un număr de 3932 cauze prin împăcarea părților, iar în alte 604 cauze prin retragerea plângerii prealabile, acestea depășind cu mult numărul inculpaților trimiși în judecată pentru această infracțiune în semestrul I al anului 2019, respectiv 2871”, se arăta într-un comunicat din 2019 al Parchetului General.
Drept urmare, procurorul general al României din acea vreme, Bogdan Dimitrie Licu, a cerut ministrului Justiției ”sprijin în inițierea adoptării unei modificări legislative care să permită o combatere mai eficientă a criminalității în materia furtului calificat”.
În luna februarie a acestui an, 24 de deputați PNL și PMP, printre care și liberalul bihorean Gavrilă Ghilea, au depus un proiect prin care solicitau înlăturarea furtului calificat dintre infracțiunile care înlătură răspunderea penală prin împăcarea părților.
”În cazul faptelor prevăzute la art.228 și art.230, împăcarea înlătură răspunderea penală”, arată noul text de lege, care nu mai permite împăcarea pentru art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Penal, cum era în vechea reglementare.
De asemenea, proiectul adoptat marți, cu votul a 268 de deputați, mai prevede modificarea alineatului (4) al articolului 154 din Codul Penal (termene de prescripție a răsunderii penale) care va avea următorul cuprins:
„(4) Cu excepția infracțiunilor prevăzute la art.218 și art.220, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.”
DOCUMENT – Legea pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: