Prin decizia nr. 7/2022 publicată în M.Of. nr. 484 din 16 mai 2022 Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
ÎCCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal, în cauzele
având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, se stabilesc termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică și identificarea făptuitorilor) și, respectiv, în care o nouă contestație nu poate fi formulată.
În motivarea deciziei ÎCCJ arată că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, s-a reţinut că „instituţia contestaţiei privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligaţiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluţioneze cauzele penale într-un termen rezonabil şi de a asigura, la nivelul legislației naţionale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie” . Instituţia reglementată de dispoziţiile art. 488 -488 din Codul de procedură penală constituie un remediu acceleratoriu, pus la dispoziţia părţilor cu scopul valorificării în faţa autorităţii judiciare naţionale a interesului legitim legat de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Obiectul urmăririi penale este reglementat de dispoziţiile art. 5 şi art. 285 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora urmărirea penală, ca fază a procesului penal, are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au comis infracţiuni şi la stabilirea răspunderii penale a acestora. Ulterior
începerii urmăririi penale in rem, organul de urmărire penală, în realizarea obiectului urmăririi penale, procedează la administrarea probatoriului specific etapei de investigare a faptei în scopul identificării făptuitorilor şi al formulării acuzaţiilor.
Contestaţia privind durata procesului penal, în ipoteza rămânerii în faza de urmărire
penală, aduce în discuţie două BJ noţiuni interdependente: ancheta efectivă şi durata rezonabilă. Caracterul efectiv al anchetei presupune o investigaţie eficientă, care să desluşească făptuitorul şi elementele utile acuzaţiei; temeinică, bazată pe probe; desfăşurată cu celeritate, deci într-o durată rezonabilă ce exclude intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
Ancheta efectivă constituie o obligaţie de diligenţă pentru organul judiciar, evaluată în
contestaţia privind durata procesului penal. Obligaţia de diligenţă este incompatibilă cu lăsarea dosarului în nelucrare prin introducerea sa în evidenţa pasivă a autorilor necunoscuţi, după un efort investigativ de un an. Această concluzie este mai evidentă în ipoteza în care dosarul rămâne astfel arhivat pe durata termenului prescripţiei răspunderii penale.
În cazul urmăririi penale in rem, scopul imediat este identificarea făptuitorului şi emiterea acuzaţiilor, pentru asigurarea dezideratului final, tragerea la răspundere penală, scop ce
nu se estompează şi nu poate fi împiedicat ori îngreunat de normele metodologice anexă la Ordinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 56/12/C/2014.
Rolul judecătorului de drepturi şi libertăţi în cadrul fazei urmăririi penale, reglementat
prin normele procesual penale, nu poate fi limitat de acte cu forţă juridică inferioară legii organice,
cum sunt ordinele şi normele metodologice, ori de o interpretare restrictivă a textului analizat.
Astfel, normele metodologice menţionate impun soluţia trecerii în evidenţa pasivă după un an de cercetări rămase fără identificarea făptuitorului, fără a reglementa o procedură asumată de reevaluare reală, permanentă.
Dată fiind forţa juridică determinabilă prin ierarhia actelor normative şi reţinând
poziţionarea inferioară a ordinului (normelor metodologice) în raport cu normele procesual penale reglementate prin lege organică, se constată că ordinul anterior menţionat nu poate avea, de plano, nicio eficienţă ori consecinţe asupra exerciţiului competenţelor funcţionale şi rolului judecătorului de drepturi şi libertăţi, nici chiar asupra atribuţiilor şi competenţelor funcţionale ale organului de urmărire penală.
În ceea ce priveşte interpretarea gramaticală facilă ori în spiritul normei (teleologică),
contestaţia poate fi exercitată indiferent de faza ori etapa în care s-ar afla urmărirea penală, de la
momentul declanşării procesului penal (ubi idem ratio eadem solutio). Nu se poate distinge, în
aplicarea sa, în funcţie de fazele urmăririi penale (ubi lex non distinguit nec nos distinguere
debemus), astfel că, de la momentul declanşării procesului penal prin începerea urmării penale in rem, instituţia devine operabilă. A limita aplicabilitatea sa la faze subsecvente ale urmăririi penale echivalează cu
o restrângere nejustificată a rolului instituţiei, cu negarea, cel puţin parţială, a competenţelor
funcţionale ale judecătorului de drepturi şi libertăţi şi, cel mai grav, cu nesocotirea scopului pentru care s-a reglementat intervenţia acestuia din urmă asupra fazei iniţiale a procesului penal.
Stabilirea termenului în vederea finalizării urmăririi penale şi data de la care se poate
formula o nouă contestaţie constituie un mecanism eficient în cadrul instituţiei, cu efecte asupra asigurării eficienţei anchetei. Soluţia clasării nu va fi oportună însă până la identificarea incidenţei unuia dintre cazurile enumerate de art. 16 din Codul de procedură penală (cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale).
Ca urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi are competenţa funcţională de a evalua
periodic stadiul anchetei, indiferent de faza urmăririi penale, şi de a stabili termenul pentru
epuizarea cercetărilor şi data de la care se poate formula o nouă contestaţie, până la finalizarea
urmăririi penale, ori constatarea incidenţei unuia dintre cazurile enumerate de art. 16 din Codul de
procedură penală.
