Programul de lucru cu publicul se va desfăşura în două schimburi, toată luna ianuarie.Prefectul Dumitru Țiplea a aprobat prelungirea programului pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor (SPCRPCIV), începând cu 3 ianuarie 2023.
“Conform noului program, pe tot parcursul lunii ianuarie și, dacă va fi necesar, în luna februarie, programul de lucru cu publicul al SPCRPCIV se va desfăşura în două schimburi după cum urmează: schimbul I de la 07:00 la 15:00, iar schimbul II de la 12:00 la 20:00.
Programul a fost prelungit ca urmare a creşterii numărului de solicitări de preschimbare a permiselor de conducere, având în vedere că în cursul lunii ianuarie 2023 vor expira cca 13.000 de permise la nivelul județului Bihor”, anunță prefectul DumitruȚiplea. În același context, Instituția Prefectului Bihor transmite că bihorenii programați în 23 ianuarie pentru proba practică a examenului auto vor fi reprogramați pentru data de sâmbătă, 21 ianuarie. “Decizia a fost adoptată în baza Hotărârii de Guvern privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023”, explică prefectul Dumitru Țiplea.