E intervenție în desfășurare, marți după-amiază, a pompierilor militari în apropiere de Oradea, lângă satul Păușa, unde un incendiu a cuprins vegetația de pe o suprafață de peste 10 hectare. Sunt mai multe focare, spun salvatorii, iar intervenția este îngreunată de vântul puternic care bate în zonă.
La locul cuprins de foc au fost trimise patru echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, fiind alertați și pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nojorid.
”Incendiul se manifestă generalizat la un utilaj agricol și la vegetație uscată și fân, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, cu pericol de propagare la o fermă și la mai multe gospodării”, a precizat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.
În zona afectată de flăcări sunt mai multe focare, iar din cauza vântului puternic și a cantității mari de materiale combustibile (fân, paie, vegetație uscată) flăcările se extind cu repeziciune.
ACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat în jurul orei 15:00. Pompierii au împiedicat propagarea flăcărilor la locuințe și au rămas în zonă pentru căutarea altor eventuale focare. ”Au ars un utilaj agricol, baloți de paie, 10 stupi de albine și vegetație uscată pe câteva zeci de hectare. A fost afectat acoperișul unei anexe gospodărești pe o suprafață de circa 5 metri”, a precizat maiorul Camelia Roșca.