Un incendiu a cuprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un salon al secției de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd. Mai multe echipaje de pompieri și ale SMURD au fost trimise de urgență în zonă, iar pacienții au fost evacuați de personalul spitalului.
Apelul de urgență a fost dat cu puțin după miezul nopții.
”La fața locului au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd cu o ambulanță SMURD de tip B2 și două autospeciale de stingere, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.
Salvatorii au localizat și au lichidat incendiul în aproximativ 15 minute. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane reușind să iasă singure în momentul producerii incidentului.
”Pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensvă al SMURD Oradea au acordat îngrijirile necesare celor doi pacienți evacuați, din care unul a suferit arsuri la nivelul gambei, iar celălalt s-a intoxicat cu fum, transportându-i ulterior la UPU Oradea”, a precizat maiorul Camelia Roșca.
Un pat și o saltea au ars în urma incendiului. Cauza și împrejurările în care s-a produs incidentul fac obiectul unor cercetări ale pompierilor.
Comments 1