Un incendiu de vegetație violent a dus ieri la distrugerea completă a două autoturisme. S-a întâmplat în localitatea Peștere. Pompierii Stației de pompieri Aleșd au fost alertați și au intervenit prompt pentru a limita pagubele.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent, amenințând să se extindă la o casă și o hală aflate în apropierea focarelor. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, salvând astfel locuința, un camion, peste 150 de baloți de fân și alte bunuri din apropiere.
Incendiul, provocat probabil de un scurtcircuit la un gard electric, a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ jumătate de hectar, dar din fericire, nu au existat victime.