Începând de azi, șomajul tehnic nu va mai fi acordat, dar măsura ”kuzarbeit” va fi păstrată pentru încă trei luni de la ridicarea stării de alertă. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a adăugat că nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi nici telemunca şi nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat.
”Ridicarea stării de alertă aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale! Astfel, nu se va mai acorda şomaj tehnic, dar rămâne în vigoare ”kurzarbeit” (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă”, a scris ministrul Muncii, pe Facebook.
Totodată, valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022.