O parte dintre angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor declanșa, începând de joi, un protest pe perioadă nedeterminată, ei fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din anul 2018, anunță sindicatele. Activitatea de relaţii cu publicul ar urma să fie grav perturbată din cauza protestului, potrivit sindicaliștilor.
„Începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată. Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii. Însă sunt găsite soluţii satifăcătoare şi imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
„În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră. În ciuda eforturilor comune pe care le-am facut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia (cărora le mulțumim public pentru deschiderea și cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiți să apelăm la această soluție disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată!”, anunță sindicaliștii.
Sindicaliștii adaugă că „activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial”.