Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care le permite autorităților să suspende temporar activitatea localurilor care continuă să încalce măsurile anti-COVID chiar și după ce au fost sancționate. Potrivit documentului, agenții economici aflați într-o astfel de situație pot fi închiși temporar, pentru 15 zile sau 30 de zile.
Potrivit legii promulgate azi, suspendarea activității pe o perioadă de 15 zile se dispune ”în cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art.65 lit. q din Legea 55/2020 (nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor de limitare a activității – n.n.)”.
Închiderea pentru 30 de zile se aplică dacă operatorul economic nu a respectat suspendarea temporară prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea 55/2020.
La intrarea în sediul închis temporar va fi afișat mesajul ”Acest spațiu este închis temporar, până la data de (…) inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”. Închiderea temporară a unui agent economic este o măsură aplicată pe lângă amenda cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei.
Potrivit Ministerului de Interne, care a inițiat proiectul de lege, aceste pedepse complementare sunt necesare ”întrucât în practică s-a constatat faptul că operatorii economici care au fost sancționați pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, considerând că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfășurării activității interzise.”
DOCUMENT – Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: